Mai multe posturi pentru Serviciul de Ambulanță și medicii rezidenți

Ministerul Sănătăţii a publicat pe site o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului. Astfel se doreşte suplimentarea posturilor pentru Serviciul de Ambulanţă şi medici rezidenţi.

Ministerul Sănătăţii funcţionează cu un număr de 278 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, structurate pe compartimente, birouri, servicii, direcţii şi direcţii generale. În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul Sănătăţii este ajutat de 4 secretari de stat, de un subsecretar de stat, de un secretar general şi de un secretar general adjunct. Ministerul Sănătăţii reprezintă autoritatea de sănătate publică la nivel naţional care elaborează politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, coordonează şi controlează implementarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniul sănătăţii populaţiei, la nivel naţional, regional şi local.

„Prin Legea nr.179/2014 a fost ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 17 iunie 2014. În baza prevederilor din acest act normativ Ministerul Sănătăţii este desemnat agenţie de implementare şi, în această calitate, i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea proiectului”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii va implementa Proiectul prin Unitatea de management al Proiectului Băncii Mondiale, existentă în structura acestuia.

„În subordinea Ministerului Sănătății funcționează serviciile de ambulanţă, unități cu personalitate juridică finanțate integral de la bugetul de stat cu un număr de 11.439 posturi. Ca urmare a analizei efectuate de Comisia interministerială pentru suport tehnic a rezultat că, pentru unele servicii de ambulanță numărul de posturi alocat categoriilor de medici, asistenți medicali și ambulanțieri raportat la numărul populației este mai mic de 90% față de media națională. În vederea ajungerii la media națională de 90% este necesară suplimentarea numărului maxim de posturi alocat pentru serviciile de ambulanță cu un număr de 522 posturi. Suplimentarea numărului de posturi este determinată și de necesitatea constituirii echipajelor în vederea respectării timpului de răspuns la solicitări atât la sediul central cât și la substațiile de ambulanță”, se arată în nota de fundamentare.

Influența financiară determinată de creșterea numărului de posturi în sumă de 6.485.632 lei aferentă trim. IV 2015 se asigură prin redistribuire intre serviciile de ambulanță fără a fi necesară suplimentarea alocațiilor bugetare aprobate.

De asemenea, în cadrul numărului de posturi finanțate integral de la bugetul de stat există un număr de posturi destinate medicilor rezidenți pe post care aleg posturi în specialități deficitare la direcțiile de sănătate publică și serviciile de ambulanță, respectiv epidemiologie, igienă, medicină de laborator sau medicină de familie. Numărul de posturi prevăzut în hotărârea de Guvern a fost redistribuit ca urmare a alegerii de posturi de către medicii rezidenți în sesiunile anterioare de rezidențiat. Pentru actuala sesiune de rezidențiat numărul posturilor de medici rezidenți pe post aprobate în aceste specialități este peste 100 de posturi.

„Astfel propunem suplimentarea numărului de posturi alocate medicilor rezidenți cu 150 posturi pentru a exista o rezervă care să permită încadrarea medicilor care aleg posturi în specialități deficitare în unități finanțate integral de la bugetul de stat”, este precizat in nota de fundamentare.

Impactul financiar nu va afecta bugetul anului 2015, deoarece prezentarea la post se va face cu data de 01.01.2016. Urmare acestui fapt este imperios necesar a se suplimenta numărul maxim de posturi pentru unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății finanțate integral de la bugetul de stat cu un număr de 672 posturi.

Măsurile propuse au ca obiectiv principal eficientizarea activităţii Ministerului Sănătăţii şi crearea de instrumente care să faciliteze implementarea reformelor în domeniul sănătății, în cel mai scurt timp.

Prin prezentul proiect de act normativ se propune majorarea numărului de posturi alocat Ministerului Sănătății cu un număr de 30 posturi, prin diminuarea numărului maxim de posturi prevăzut în anexa nr. 2 la hotărâre pentru
unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății finanțate integral de la bugetul de stat.

Suplimentarea este necesară deoarece există o serie de structuri care funcționează cu un număr de posturi mult mai mic decât cel necesar:

1. Direcția generală resurse umane, juridic și contencios care cuprinde activitatea aferentă a 2 direcții, respectiv direcția juridic și contencios unde numărul de posturi alocate consilierilor juridici este total insuficient și direcția resurse umane care la nivelul Ministerului Sănătății are un specific deosebit în sensul că derulează atât activitățile specifice compartimentului de resurse umane ale ministerului și ale unităților sanitare direct subordonate pentru funcțiile astfel reglementate prin actele normative în vigoare, cât și activitățile legate de organizarea rezidențiatului, a celei de a -2-a specialități, organizarea examenelor de grad profesional pentru medici, farmaciști, biologi, chimiști și biochimiști precum și a metologiei de organizare a examenului de principal pentru asistenții medicali;

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.