Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Adeplast

Dinamo București s-a calificat în semifinalele Cupa Ligii Adeplast la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe CFR 1907 Cluj cu scorul de 2-0 (1-0), în Șoseaua Ștefan cel Mare, într-un meci din sferturile de finală ale competiției.

Dinamo s-a impus prin golurile marcate de camerunezul Marcel Essombe (22) și de Dorin Rotariu (55), informează Agerpres.

Dinamo a ratat ocazii de gol prin Rotariu și Cosmin Matei (ambii în min. 24) și Anton (33 — bară), în timp ce clujenii au irosit șanse de gol prin Gomelt (36), Beleck (39) și Vitor Bruno (51).

CFR l-a pierdut pe internaționalul de tineret Adrian Păun, accidentat în debutul meciului și schimbat în minutul 8. Dinamo a terminat meciul în inferioritate numerică după ce Steliano Filip s-a accidentat în ultimul minut, după ce gazdele efectuaseră toate schimbările.

Dinamo va juca în semifinale cu Concordia Chiajna, care a dispus în primul sfert de finală de ASA Târgu Mureș cu scorul de 1-0, în primul meci de miercuri. Meciurile sunt programate tur-retur, în perioadele 8-10 martie 2016 (la Chiajna), respectiv 5-7 aprilie 2016.

Dinamo și-a luat revanșa în fața echipei CFR, care s-a impus în campionat cu 2-0, chiar în Capitală, în etapa a 10-a.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.