SUA reduc ajutorul financiar pentru Autoritatea Palestiniană
Statele Unite au redus ajutorul financiar anual pe care îl acordă Autorității Palestiniene pentru a protesta față de acțiunile considerate „inutile” ale liderilor palestinieni, a afirmat sâmbătă un diplomat american, în plin val de violențe în Israel și teritoriile palestiniene, transmite AFP.
Site-ul al-Monitor, preluat de jurnalul israelian Haaretz, a informat sâmbătă că Departamentul de Stat a informat Congresul american în legătură cu intenția sa de a reduce cu 80 de milioane de dolari asistența financiară pe care o acordă anual Autorității Palestiniene.
Potrivit al-Monitor, pentru exercițiul bugetar 2016, Washingtonul ar dori să deblocheze 290 de milioane de dolari pentru palestinienii din Cisiordania și Fâșia Gaza, în loc de 370 de milioane de dolari programate inițial. „Decizia de a reduce asistența financiară pentru Autoritatea Palestiniană a fost luată în primăvară”, a confirmat un diplomat american care l-a însoțit pe secretarul de stat John Kerry la Amman.
Diplomatul s-a referit la „mai mulți factori care au contribuit la această decizie, printre care acțiuni inutile ale palestinienilor, precum și constrângeri asupra bugetului pentru ajutorul internațional” alocat de Statele Unite.
Administrația americană supune anual Congresului proiectul său de buget pentru anul fiscal următor care, în Statele Unite, se întinde la 1 octombrie la 30 septembrie. Diplomatul american a explicat că această decizie de a reduce asistența acordată palestinienilor a fost luată cu câteva luni în urmă și nu este direct legată de violențele care agită de aproape o lună Israelul și Teritoriile Palestiniene.
El a denunțat, totuși, „retorica incendiară din ultimele săptămâni”, fără să se refere explicit la liderii palestinieni.
John Kerry s-a aflat sâmbătă la Amman unde s-a întâlnit cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, și cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei. Secretarul de stat a anunțat un acord între Israel și Iordania privind măsuri de securitate, printre care supraveghere video 24 de ore din 24, pe Esplanada Moscheilor la Ierusalim.
Șeful diplomației de la Washington a cerut încă o dată încetarea „tuturor violențelor și a incitărilor la violență” între Israel și palestinieni.