Stoichiță, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești

Clubul de fotbal Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu antrenorul Mihai Stoichiță, care va prelua conducerea tehnică a echipei ”galben-albastre”, a anunțat, joi, site-ului oficial al grupării.

Angajamentul lui Stoichiță va fi valabil până la finele actualului campionat, informează Agerpres.

În vârsta de 61 de ani, noul tehnician al are o carieră bogată, atât la nivelul echipelor de club, cât și la cel al primelor reprezentative, pregătind, de-a lungul timpului, naționalele statului Panama, Armeniei și Kuweitului.

La nivel de club, Mihai Stoichiță a antrenat Steaua București, FC Național, Litex Loveci, Sheriff Tiraspol, Ankaragucu, Piunik Erevan, Farul Constanța, Oțelul Galați, Aris Limassol, Al Salamiya, AEL Limassol, CS Mioveni, Apollon Limassol, cucerind titlul și Supercupa României, campionatul și Cupa Republicii Moldova, campionatul, Cupa și Supercupa în Armenia.

În stafful tehnic al Petrolului a fost cooptat, începând de joi, și Răzvan Rotaru, cel care va avea funcția de antrenor secund, alături de Mihai Oancea. De pregătirea portarilor se va ocupa, ca și până acum, Cătălin Grigore, iar preparator fizic va fi, în continuare, spaniolul Jorge Alvarez.

Stoichiță îl înlocuiește pe Eusebiu Tudor, care a demisionat duminică din funcția de antrenor al echipei Petrolul Ploiești.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.