Putin reacționează după catastrofa aviatică din Egipt
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat ministrului rus pentru situații de urgență, Vladimir Pucikov, să trimită de urgență în Egipt, în acord cu partea egipteană, avioane ale ministerului pe care îl conduce pentru cercetări la locul unde s-a prăbușit aparatul Airbus-321 al companiei aviatice ruse „Kogalâmavia”, în peninsula Sinai, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului, citat de TASS.
De asemenea, Putin a ordonat conducerii Ministerelor pentru Situații de Urgență și al Sănătății să organizeze în cel mai scurt timp activitatea pentru acordarea de sprijin rudelor celor decedați în catastrofa aviatică
La rândul său, Comitetul de Anchetă al Rusiei a deschis un dosar penal pe marginea catastrofei aviatice, acuzând încălcări ale regulilor de securitate și exploatare a transportului aerian.
Potrivit primelor informații, avionul Airbus-321 al companiei aviatice ruse „Kogalâmavia” s-a prăbușit la circa 100 de kilometri de orașul El-Arish, în nordul peninsulei Sinai. Potrivit postului de televiziune Al-Arabiya, avionul rus a fost distrus în totalitate.
Cu toate acestea, surse de informație din cadrul echipelor egiptene de salvare au declarat că au auzit gemete de sub rămășițele avionului, care „s-a rupt în două”. „Încercăm să ajungem la secțiunea avionului unde s-ar mai putea găsi pasageri în viață. Am auzit voci și sperăm să găsim supraviețuitori”, a declarat sursa de informație citată, potrivit RIA Novosti.
Aparatul Airbus-321 al companiei aviatice „Kogalâmavia”, care efectua cursa 9268 pe ruta Sharm el—Sheikh — Sankt Petersburg, a decolat de pe aeroportul egiptean sâmbătă la 6:21 (ora Moscovei) și peste 23 de minute a dispărut de pe ecranele radarelor. La bordul avionului se aflau 217 pasageri și 7 membri ai echipajului.