Situaţia răniţilor în urma tragediei din Club Colectiv
În cele 12 spitale din Bucureşti, unii dintre pacienţi încă nu ştiu nimic de soarta celor cu care au ales să meargă la concertul trupei rock Goodbye to Gravity.
Starea lor de sănătate nu permite niciun şoc – spun medicii – astfel încât consideră că-i protejează dacă nu le dau detalii. În unele cazuri, s-a recurs la transferuri între spitale, pentru a reuni familiile. În spatele acestui tablou cutremurător, sunt cadrele sanitare extenuate.
Spitalul Militar Central. Pentru 12 pacienţi lucrează 44 de doctori, 60 de asistente şi 20 de infirmieri. Doctorul Florentina Ioniţă Radu, comandantul unităţii spune că atmosfera este de tranşee:
Este un pacient a cărui prietenă a murit lângă el, dar el încă nu ştie acest lucru încă şi noi toţi ceilalţi ştim, însă nu este momentul acum să îi spunem adevărul.
Spitalul Militar are rezerve de sânge doar pentru două zile, aşa că echipa solicită donatorilor să contacteze unitatea online sau la poarta spitalului. În schimb, la Centrul de Transfuzii Bucureşti este o coadă la donaţii de sânge.
Printre donatori, asociaţii şi voluntarii aleargă cu fructe, apă şi sendvişuri. Doctorul Doina Goşa este directorul Centrului de Transfuzii Bucureşti şi spune că a fost copleşită de răspunsul societăţii civile:
Doina Goşe: Oamenii au venit în număr mare să doneze sânge.
Reporter: Personalul medical face faţă?
–Face faţă, în schimb este foarte obosit.
La Spitalul Grigore Alexandrescu, toată echipa este în sălile de operaţie. Dan Mircea Enescu, managerul unităţii:
Am mai aprobat un transfer de la Spitalul Elias şi aceasta, pentru că sunt soră şi frate şi atunci, pentru familie, este mult mai uşor să fie într-un loc şi mi se pare şi uman. Iar starea lor este diferită.
Doctorii avertizează însă: cazurile de arsură gravă pot avea complicaţii supriză şi abia după o săptămână se poate vorbi de şanse clare.