Statul Islamic amenință cu noi atacuri teroriste!

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a avertizat într-o nouă înregistrare video difuzată luni că toate țările care participă la loviturile aeriene din Siria împotriva SI vor avea aceeași soartă ca Franța și a amenințat că va ataca Washingtonul, relatează Reuters.

‘Le spunem statelor care iau parte la campania cruciată că, atunci când o vrea Dumnezeu, așa cum am lovit Franța, în centrul său, Parisul, jurăm că vom lovi America în centrul său, Washington’, a afirmat un bărbat în înregistrarea video, relatează Romania TV.

Pentru moment nu s-a putut verifica autenticitatea înregistrării video.

În Franța a fost instituită starea de urgență după atentatele comise vineri noaptea în șase locuri diferite din Paris și soldate cu 129 de morți și cel puțin 350 de răniți, dintre care 99 în stare foarte gravă, potrivit celui mai recent bilanț. Până în prezent autoritățile franceze au identificat 103 dintre persoanele decedate în aceste atentate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.