Șase răniți din Colectiv rămân în stare gravă și critică
Un număr de 31 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv sunt internate miercuri în spitalele bucureștene, dintre acestea șase fiind în stare critică și gravă.
Potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătății, 30 de pacienți se află în unități medicale din străinătate.
În urma incendiului de la clubul Colectiv au murit 60 de persoane. În urmă cu o lună, un incendiu cuprindea unul din cluburile populare ale Capitalei, într-o seară de vineri, la concertul unei trupe rock. Goodbye to Gravity îşi lansa un nou album în prezenţa mai multor prieteni, jurnalişti, fotografi, altor muzicieni şi a sute de fani. Show-ul a inclus artificii, iar unul dintre stâlpii din apropierea scenei a luat foc, flăcările extinzându-se rapid la tavanul localului, ambele fiind acoperite cu burete de antifonare care nu era ignifug.
Autorităţile au anunţat atunci 26 de morţi. O altă victimă a murit în drum spre spital. Dintre cei 172 de răniţi care au ajuns la spital, au fost internaţi 147, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă. La o lună după incendiu, numărul morţilor a ajuns la 60.