Michael Phelps, suspendat pentru că a condus beat

Înotătorul american Michael Phelps, cel mai titrat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice, arestat săptămâna trecută pentru conducere în stare de ebrietate, a fost suspendat șase luni de Federația americană de natație, urmând să rateze, astfel, Campionatele Mondiale din 2015, informează Agerpres.

Suspendarea a fost dictată la șase zile după ce Phelps, care a reușit o revenire spectaculoasă în competiție după o absență de doi ani, a fost arestat de poliția din Maryland în stare de ebrietate, în timp ce își conducea automobilul Land Rover cu 135 km/h pe o porțiune de autostradă în care viteza era limitată la 72 km/h.

„Michael a recunoscut public consecințele actelor sale, responsabilitatea pe care o are ținând cont de statutul său special în lumea sportului și pașii necesari pentru ameliorare”, a declarat președintele Federației americane, Chuck Wielgus.

Nu este pentru prima oară când Phelps are de-a face cu autoritățile americane. În 2004, el a fost reținut în urma unei acuzații similare, de conducere în stare de ebrietate, primind o pedeapsă de 18 luni de supraveghere. În 2009, campionul american a fost suspendat 3 luni din echipa olimpică americană după publicarea unei fotografii în care apărea fumând dintr-o pipă pentru marijuana, în cursul unei petreceri.

În vârstă de 29 ani, Michael Phelps a cucerit în total 22 de medalii, între care 18 de aur, la trei ediții ale Jocurilor Olimpice: Atena (2004), Beijing (2008) și Londra (2012). El s-a retras din activitate după olimpiada londoneză, însă a revenit în activitate în luna aprilie a acestui an, obiectivul său fiind participarea la JO 2016 de la Rio de Janeiro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.