Mutu, transfer șoc la Steaua?
Adrian Mutu şi-a anunţat despărţirea de Pune City după ce a jucat în ultimele 4 luni la echipa indiană.
Mutu, atacantul de 36 de ani, a jucat 10 meciuri şi a marcat 4 goluri pentru echipa lui David Platt. „Briliantul” a postat pe Facebook un mesaj de mulţumire faţă de oficialii şi fanii echipei:
„A fost o mare plăcere să evoluez pentru FC Pune City. Vreau să profit de ocazie și să le mulțumesc de ocazie tuturor celor din jurul echipei care au lucrat din greu. A fost o experiență minunată și sînt fericit că am avut această șansă. Vreau să le mulțumesc și colegilor pentru tot. Am trăit patru luni împreună și vreau să le urez tot norocul din lume. Le mulțumesc și fanilor, care m-au susținut. Chiar am văzut și steaguri ale României și am fost fericit”, a scris Mutu pe reţeaua de socializare.