Doi răniți grav în Colectiv, transferați în străinătate
Doi pacienți răniți în clubul Colectiv vor fi transferați în perioada următoare în spitale din străinătate, a anunțat, miercuri, coordonatorul Grupului integrat de intervenție în criză, medicul Gabriel Diaconu.
Cel mai probabil, unul dintre ei va fi transferat până la Crăciun, iar celălalt, după Crăciun.
Gabriel Diaconu a adăugat că unul dintre ei a mai fost tratat într-o unitate medicală din străinătate și a revenit în țară, iar acum va continua tratamentul peste graniță, relatează Romaniatv.net.
În spitale din Capitală mai sunt internaţi 18 răniţi, dintre care trei la Spitalul de Arşi, la Spitalul „Bagdasar-Arseni” – doi, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” – trei, la Spitalul Elias – doi, la Spitalul Militar Central – patru, la Spitalul de Urgenţă Floreasca – trei şi la Institutul „C.C. Iliescu” – un pacient.
Ministerul Sănătăţii a precizat că 63 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.
Alţi 39 de răniţi au fost transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate, însă trei au decedat în Marea Britanie, trei în Germania şi doi Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinatate mai sunt internaţi 28 de pacienţi români.
În spitale din Belgia sunt internate opt persoane, toate în stare stabilă, a precizat Ministerul Sănătăţii.
În Olanda au fost transferate opt persoane, însă două dintre acestea au decedat, ceilalţi şase pacienţi fiind în stare stabilă.
În Israel au fost internate trei persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre care una a decedat, celelalte fiind în stare stabilă.
În Austria au fost transferate cinci persoane, dintre care patru sunt în stare stabilă, iar una a decedat.
La spitale din Germania au ajuns cinci răniţi, dintre care trei au decedat, doi sunt în stare stabilă.
În Norvegia a fost transferat un rănit în incendiul din Colectiv, acesta fiind externat în stare stabilă.