Peste 100 de mineri s-au blocat în subteran la Salina Ocna Dej

Conflict de muncă la Salina Ocna Dej din judeţul Cluj. Peste 100 de mineri s-au blocat în mină de aproape 40 de ore, în semn de protest faţă de intenţia inexplicabilă conducerii de a micşora salariile în ciuda productivităţii crescute. Alte zeci de mineri s-au solidarizat, sâmbătă, cu cei din subteran şi au protestat în curtea conducerii unităţii, cerând demisia conducerii Societăţii Naţionale a Sării.

Cinci mineri aflaţi în subteran au avut nevoie, sâmbătă, de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău, potrivit Dej24.ro. Doi dintre aceştia au fost transportați la Spitalul Municipal Dej,  ceilalți au fost stabilizați de paramedicii SMURD, după ce au fost scoși la suprafață.

Conflictul a fost declanşat încă de vineri dimineaţă, când minerii din schimbul 1 au refuzat să mai iasă din subteran. Ulterior acestora li s-au alăturat şi colegii din schimburile 2 şi 3, urmaţi de muncitorii de la suprafaţă.

În total, în mină au rămas 113 mineri, iar alţi 80 de muncitori au protestat în curtea unităţii. Ei spun că fondul de salarii a scăzut cu aproximativ 250.000 de lei faţă de anul trecut.

Autorităţile locale sosite la faţa locului s-au consultat cu reprezentanţii minerilor, iar în final au fost de acord cu revendicările lor. Totodată, protestatarii au primit hrană şi apă, iar la salină a fost mobilizat şi un echipaj de ambulanţă pentru eventuale urgenţe.

Minerii au cerut demisia lui Alexandru Duca, directorul general al Societăţii Naţionale a Sării, pe motiv că nu a venit să negocieze cu greviştii.

Protestul minerilor de la salina Ocna Dej i-a afectat şi pe administratorii drumurilor din ţară. La poarta unităţii s-au format cozi de zeci de camioane care aşteptau la rând pentru a fi încărcate cu sare pentru carosabil.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.