Elicopter al armatei irakiene, doborât de jihadiști

Un elicopter al armatei irakiene s-a prăbușit miercuri lângă Baiji, la 200 kilometri nord de Bagdad, echipajul de la bordul aparatului pierzându-și viața, au indicat responsabili și localnici irakieni, transmite AFP, informează Agerpres.

Potrivit unui colonel al armatei, cauza accidentului nu este deocamdată cunoscută, dar localnici din Seiniye, localitatea unde s-a prăbușit elicopterul, susțin că aparatul a fost doborât de combatanți jihadiști.”Elicopterul se întorcea din Baiji, tot echipajul a murit”, a declarat colonelul, fără a preciza numărul victimelor.

Potrivit unui locuitor, ‘elicopterul armatei a fost doborât la Seiniye’, la vest de Baiji, echipajul și-a pierdut viața, iar aparatul a ars în întregime. Irakul se confruntă de la începutul lunii iunie cu o puternică ofensivă lansată de jihadiștii din gruparea Statul Islamic, care controlează vaste zone din teritoriul irakian. Lupte între forțele irakiene și jihadiști au loc de mai multe luni în apropierea principalei rafinării de petrol a țării, Baiji.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.