Protest spontan al minerilor din Lonea, Vulcan și Lupeni
Mai mulţi mineri de la Lonea, Vulcan şi Lupeni au declanşat, vineri, un protest spontan, înainte de a intra în schimbul al doilea, exprimându-şi îngrijorarea faţă de intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi faţă de păstrarea locurilor de muncă.
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Viorel Stancu, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că mai mulţi ortaci de la minele Lonea, Vulcan şi Lupeni au protestat, timp de aproximativ 30 de minute, înainte de intrarea în schimbul al doilea, exprimându-şi îngrijorarea faţă de păstrarea locurilor de muncă şi de intrarea în insolvenţă a CEH.
„Au protestat la intrarea în schimbul al doilea mineri de la minele Lonea, Vulcan şi Lupeni, exprimându-şi îngrijorarea faţă de locul de muncă şi vizavi de intrarea în insolvenţă a CEH. Au discutat între ei, au discutat cu liderii de sindicat, iar după aproximativ 30 de minute au încheiat protestul. Practic, au întârziat intrarea în schimb aproximativ 10-15 minute, pentru că ei, de obicei, vin mai devreme la mină, înainte de a începe lucrul”, a spus Viorel Stancu.
Tribunalul Hunedoara a admis, joi, cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara şi a numit ca administrator judiciar casa de insolvenţă GMC SPRL Craiova.
Ministerul Energiei propusese ca administrator judiciar să fie desemnată casa de insolvenţă Euro Insol SPRL, administrată de avocatul Remus Borza.
Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a decis pe 28 decembrie să ceară intrarea voluntară a companiei în insolvenţă, în încercarea de a evita falimentul.