Halep, învinsă de Pliskova. Cehia conduce România!

Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul meci de simplu al întâlnirii care opune echipele de tenis ale României și Cehiei, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup.

Susținută din tribună de aproximativ 7.000 de suporteri, Simona Halep a început destul de greu, pierzând primul ghem al meciului la zero, pentru ca pe următorul, pe propriul serviciu, să îl câștige cu dificultate la 40. La scorul de 1-1, jucătoarea română reușește break-ul, dar își pierde imediat serviciul. Simona Halep preia conducerea în fața jucătoarei din Cehia în ghemul al cincilea când reușește al doilea break consecutiv, informează Agerpres.

De la scorul de 3-2, cele două jucătoare își câștigă serviciul până la 5-4, când numărul 13 mondial reușește break-ul după ce Simona Halep ratează o minge de set. Acesta a fost de altfel și cel mai disputat game al primului set, el întinzându-se pe mai mult de zece minute. Replica jucătoarei române nu se lasă așteptată, iar Halep câștigă pe serviciul adversarei, însă setul este împins de Pliskova în tie-break.

Mult mai motivată, a treia jucătoare a lumii se impune în tie-break cu 7-4 și câștigă setul cu 7-6 după o oră și șapte minute de joc.

Pliskova se impune cu 6-4 în setul doi după 50 de minute de joc.

Pliskova câștigă setul cu 6-2 și aduce victoria Cehiei în meciul de deschidere care s-a încheiat după 2 ore și 34 de minute.

Anterior, Simona Halep (24 de ani) și Karolina Pliskova (23 de ani) se mai întâlniseră de trei ori, toate partidele fiind câștigate de jucătoarea română. Precedentele trei meciuri au avut loc în finala turneului de la Dubai (2015), scor 6-4 7-6 (4), în optimile de finală de la Indian Wells (2015), scor 6-4, 6-4 și în sferturile de finală ale turneului de la Sydney (2016) scor 6-4, 7-5.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.