Lukașenko, gafă uriașă la întâlnirea cu Putin

Aleksandr Lukașenko a făcut o gafă incredibilă, la întâlnirea avută la Minsk cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.  Președintele belarus i s-a adresat oaspetelui său cu numele premierului rus Dmitri Medvedev.

‘Stimate Dmitri Anatolievici (Medvedev)”, a afirmat Lukașenko înainte de convorbirile dintre cele două delegații, potrivit lenta.ru.

Liderul belarus și-a dat seama imediat de greșeala făcută, dar încercând s-o repare s-a încurcat și mai rău. ”Stimate Vladimir Vladimirovici (Putin), stimate Dmitri Anatolievici”, a început el din nou.

Văzându-l în această încurcătură, Vladimir Putin a reacționat cu umor: ”E adevărat, banii sunt acolo”, a afirmat Putin zâmbind. ”Nu, nu e asta”, a mai reușit să spună Lukașenko.

Înainte de convorbirile lărgite ruso-belaruse, Putin și Lukașenko au avut o întâlnire tete-a-tete și, potrivit unui comunicat al Kremlinului, cei doi președinți au discutat perspectivele de intensificare a relațiilor dintre Rusia și Belarus, dar și probleme actuale din agenda internațională.

Presa rusă scrie însă că unul din subiectele principale ale discuțiilor Putin-Lukașenko de la Minsk este instalarea unei baze aeriene ruse pe teritoriul fostei republici sovietice, un subiect de mai mult timp discutat de cele două părți. În schimbul autorizării acestei baze, Lukașenko ar urma să ceară Kremlinului un nou credit pentru Belarus, transmite Agerpres.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.