Iliescu nu mai face parte din BPN al PSD

Ion Iliescu nu mai face parte din Biroul Permanent Naţional al PSD. Liviu Dragnea a explicat, luni, că ar fi fost o greşeală ca fostul preşedinte să mai fie menţinut în această structură de conducere, dar a arătat că acesta poate veni la…

Ilie Sârbu a demisionat din Senat

Ilie Sârbu şi-a depus cererea de demisie, începând cu data de 20 octombrie, din funcția de senator, ca urmare a numirii sale în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi.Demisia fostului lider al…

Dragnea nu exclude remanierea Guvernului

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, după şedinţa BPN că "se impune o analiză a miniştrilor şi secretarilor de stat", care se va realiza până la finalul anului şi care poate duce sau nu la o remaniere a Guvernului.Liviu…

Oferta lui Merkel pentru Turcia

Cancelarul german Angela Merkel, care s-a aflat duminică la Istanbul,  a oferit  Turciei asistență financiară și perspectiva unor progrese mai rapide în procesul de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană, în schimbul ajutorului Ankarei…