Categorie de navigare
International
Rusia reziliază acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră
Acordurile încetează efectiv să mai fie în vigoare începând din 17 iulie, partea acordului care se referă la Rusia nefiind îndeplinită, a motivat Peskov.Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat luni…
Taxele pe motorină și benzină s-au triplat în Turcia. Prețurile la pompă au „explodat”!
Turcia a majorat cu aproape 200% taxele pe combustibili, sub povara deficitului bugetar uriaș provocat de cutremurele devastatoare din februarie, dar și de alegerile prezidențiale din luna mai.Astfel, cota de taxare pentru benzină a…
Atenționare de călătorie în Grecia. Temperaturile caniculare vor atinge valoarea de 43 de grade!
Atenţionare de călătorie pentru Grecia, sunt temperaturi de până la 43 de grade. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul…
Jens Stoltenberg pune „punctul pe i”: Nu este momentul ca Ucraina să devină membru cu…
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat marţi, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, de ce aliaţii consideră că nu este momentul ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline al NATO, relatează BBC.Într-o conferinţă…
Jens Stoltenberg avertizează: Rusia și China reprezintă o mare amenințare pentru NATO!
Jens Stoltenberg avertizează statele membre NATO: Rusia ar fi gata să atace și în Alianță. Norvegianul susține că și China reprezintă o mare amenințare, motiv pentru care Regimul Zelenski trebuie să beneficieze de sprijin solid, an de an,…
Ucraina obține un plan mai scurt pentru aderarea la NATO!
Ucraina obține un plan mai scurt pentru aderarea la NATO. Anunțul a fost făcut de ministrul de externe ucrainean, Dmytro Kuleba, chiar înaintea summit-ului crucial al Alianței Nord-Atlantice care se desfășoară la Vilnius.Ministrul…
Erdogan, declarație-șoc înaintea summitului NATO: Aderarea Turciei la UE contra admiterea Suediei în…
Mutare strategică făcută de președintele Turciei la summitul NATO de la Vilnius. Recep Tayyip Erdogan bate la ușa închisă de Bruxelles și mizează pe o carte extrem de importantă în UE, dar și pentru poziția sa pe plan politic intern. …
Criză politică uriașă în Olanda. Guvernul lui Mark Rutte, la un pas să fie demis!
Criză politică în Țările de Jos. Guvernul lui Mark Rutte e la un pas de cădere din cauza neînțelegerilor dintre partidele coaliției de la putere. Coaliţia fragilă a premierului olandez Mark Rutte riscă să se prăbuşească în urma luptelor…
Anunț șoc al lui Lukașenko: Prigojin se află la Sankt Petersburg, nu în Belarus!
Preşedintele Aleksandr Lukaşenko, care luna trecută a negociat un acord pentru a pune capăt unei revolte armate în Rusia, a declarat joi că liderul mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin nu se mai află în Belarus.Lukaşenko a declarat la 27…
Uniunea Europeană și NATO, „sfidate”, din nou, de Ungaria
Ungaria sfidează din nou Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică! Un ministru din Rusia a fost primit în vizită oficială la Budapesta, în plină perioadă de sancțiuni din cauza războiului din Ucraina.Ungaria l-a găzduit miercuri pe…
