Categorie de navigare
International
Rusia a depășit Iranul, Siria și Coreea de Nord în ceea ce privește numărul de sancțiuni!
Rusia a depășit Iranul, Siria și Coreea de Nord în ceea ce privește numărul de sancțiuni împotriva persoanelor fizice și juridice. Din 22 februarie, 2.778 de obiecte rusești au fost supuse restricțiilor, în total numărul acestora crescând…
Casa Albă: Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, vine în România ca să demonstreze sprijinul SUA!
Vicepreședintele Statelor Unite vine în România ca să transmită un mesaj de solidaritate cu aliații de pe flancul estic, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în condițiile în care Kamala Harris este așteptată în…
China își asumă rolul de mediator în conflictul din Ucraina
Prietenia dintre China şi Rusia este „solidă ca o stâncă”, iar perspectivele de cooperare dintre cele două ţări sunt foarte largi, a declarat luni ministrul chinez de externe Wang Yi, citat de Reuters, afirmând în acelaşi timp că Beijingul…
Volodimir Zelenski, linie directă cu Joe Biden
Statele Unite i-au asigurat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski o linie directă cu liderul de la Washington, Joe Biden, precum şi echipamente de comunicaţii criptate.Volodimir Zelenski are linie directă cu Joe Biden, precum şi un…
Franţa îşi mută portavionul său Charles de Gaulle în Marea Mediterană
Franţa îşi mută portavionul său Charles de Gaulle în Marea Mediterană, pentru a organiza mai bine zboruri de recunoaştere deasupra ţărilor baltice şi Poloniei, informează vineri dpa.Portavionul, care până acum se afla într-o misiune de…
Administrația Biden a publicat lista neagră a oligarhilor ruşi sancţionaţi de SUA
Ruşii aflaţi pe lista celor vizaţi de sancţiuni sunt acuzaţi că îl susţin în continuare pe Vladimir Putin, în ciuda invadării brutale a Ucrainei.Administraţia Biden a anunţat, joi, sancţiuni dure pentru mai mulţi oligarhi ruşi şi pentru…
Franța renunță la certificatul de vaccinare Covid
Franța renunță la certificatul de vaccinare Covid. Oamenii nu vor mai fi nevoiți să-l prezinte pentru a putea avea acces la locurile de desfășurare a evenimentelor.S-au schimbat regulile în Franța, cu aproximativ o lună înainte de…
Raport servicii secrete: China a cerut Rusiei să nu invadeze Ucraina până nu se termină Olimpiada!
Un raport al serviciilor secrete occidentale a indicat că, la începutul lunii februarie, oficialii chinezi au cerut oficialilor ruși să aștepte până la încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing înainte de a începe o invazie în Ucraina, au…
Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken: România se află în prima linie a războiului…
Secretarul de stat american, Anthony Blinken, a declarat miercuri că Statele Unite lucrează pentru a sprijini ţările din prima linie, între care Polonia, Republica Moldova, România şi Slovacia, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.De…
Lavrov avertizează: Rusia nu va permite Ucrainei să obţină arme nucleare!
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat miercuri că, dacă ar fi să aibă loc un al treilea război mondial, acesta ar implica arme nucleare şi ar fi distructiv, a relatat agenţia de presă RIA, citată de Reuters.Şeful…
