Aleşii locali pot migra doar o singură dată!

 OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul a fost publicată în Monitorul Oficial. Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns şi la Senat, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea actului normativ.

Aleşii locali care îşi vor schimba formaţiunea, în termenul de 45 de zile prevăzut de OUG care permite migraţia aleşilor locali, o vor putea face o singură dată, ordonanţa prevăzând şi că opţiunea este pentru partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statut de independent, informează Mediafax.

Aceste prevederi apar în forma OUG publicată marţi în Monitorul Oficial şi nu erau prevăzute în proiectul iniţial.”Pentru anul 2014, prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) şi art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris şi o singură dată opţiunea cu privire la partidul politic, organizaţia minorităţii naţionale din care doresc să facă parte sau să devină independenţi, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor”, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că actul normativ a fost înregistrat la Secretariatul general al instituţiei, urmând să intre în parcursul legislativ. Astfel, proiectul legii de aprobare a OUG va fi înscris pe ordinea de zi a Biroului Permanent, care îl va distribui spre dezbatere comisiilor de specialitate, acestea urmând să elaboreze raportul ce va fi supus ulterior votului plenului.

După votul în plenul Senatului, actul normativ va fi transmis Camerei Deputaţilor, care are competenţă decizională.

Ordonanţa de urgenţă se consideră intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, fiind îndeplinită şi prevederea de depunere la Camera competentă să fie sesizată.

Citește și
1 Comentariu
  1. Franz Joseph spune

    Inca un act normativ introdus de Ponta cel Viclean! Nu inteleg de ce nu se ia nicio masura atata timp cat inclusiv cei din afara s-au sesizat…. Romania chiar e tara nimanui? De fapt, nu a nimanui ci a romanilor cu interese personale 🙁 Halal romani!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.