Securitate drastică la summitul NATO din Ţara Galilor
Peste 9.000 de poliţişti britanici urmează să fie mobilizaţi pentru a asigura securitatea luxosului complex hotelier care-i va găzdui pe cei peste 60 de şefi de stat şi de guverne la Summitul NATO, joi şi vineri, în sudul Ţării Galilor, relatează AFP.
Forţe de ordine au început să fie mobilizate pe terenul de golf al unui conac de la Newport şi de-a lungul unui grilaj de 13 kilometri lungime care delimitează complexul, înaintea sosirii reprezentanţilor politici, care urmează să poarte discuţii cruciale asupra rolului Rusiei în războiul din Ucraina.
Măsurile de securitate sunt cu atât mai consolidate cu cât Marea Britanie şi-a ridicat săptămâna trecută nivelul de alertă împotriva ameninţării teroriste de la „substanţial” la „grav”, din cauza ameninţării teroriste pe care o reprezintă anumiţi britanici căliţi în lupte alături de jihadişti în Irak şi Siria, informează Mediafax.În total, aproximativ 20 de kilometri de grilaje de securitate au fost instalate în jurul principalelor incinte la Newport şi Cardiff, care erau înţesate de partule de poliţie şi survolate cu elicoptere.
Un indiciu al acestei demonstraţii de forţă este faptul că şase nave de război – câte una britanică, letonă, franceză, lituaniană, norvegiană şi olandeză – efectuează misiuni de patrulare pe timpul summitului, la Golful Cardiff.În pofida mobilizării poliţiştilor, câteva sute de activişti pacifişti au prevăzut să organizeze un marş joi. Ei intenţionează să protesteze faţă de sumele colosale cheltuite cu protecţia membrilor NATO şi denunţă politica de expansiune militară a Alianţei Nord-Atlantice, pe care o consideră vinovată, în parte, de criza din Ucraina.
Aproximativ 1.000 de activişti pacifişti şi împotriva armelor nucleare au manifestat deja paşnic sâmbătă, la Newport, la apelul unor asociaţii ca „Stop the War” şi „Campaign for Nuclear Disarmament” (CND).
Ucraina urmează să domine discuţiile la summit. În pofida faptului că această ţară nu este membră NATO, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko urmează să fie prezent la reuniune. El va încerca să obţină o susţinere militară de la preşedintele american Barack Obama.