“Trei, Doamne, şi toţi trei!”

Bătălia pentru Palatul Cotroceni se anunţă a fi una pe viaţă şi pe moarte. Găştile politice ce susţin unul sau altul dintre candidaţi nu sunt dispuse la nicio concesie. Interesele politice primează, astfel că România a devenit o ţară măcinată de orgolii, bântuită de uragane electorale care strivesc totul în calea lor. Maşinăriile electorale ale principalelor partide duduie la maximum, zecile de milioane de euro fiind aruncate pe acest front al luptelor pentru Putere. Victor Ponta sau Klaus Iohannis? Este capabilă Udrea să furnizeze marea surpriză? Întrebările curg una după alta în aşteptarea răspunsului de la testul electoral din noiembrie.

Ponta va intra în această campanie electorală din postura de favorit. Ca şi predecesorii săi de la şefia PSD, Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Aroganţa lui Ponta îl poate costa, însă, scump. Ca şi pe mentorul său în ale politicii, fostul client al Penitenciarului Rahova, Adrian Năstase.Ca şi acesta, Ponta mizează pe un partid cu structuri puternice, cu lideri locali extrem de influenţi, plini de bani, care se află de doi ani şi jumătate la guvernare, deci la (aproape) toate pârghiile Puterii. Infatuarea poate avea un efect distrugător de bumerang, iar candidatul Dreptei, în speţă Klaus Iohannis, poate profita!

Aşa cum am mai spus, Ponta este un exponent clasic al grupurile de interese din PSD. Este, practic, o marionetă a baronilor locali care au nevoie disperată de un preşedinte care să le apere interesele. Tocmai din aceste motive, liderii judeţeni ai PSD vor face tot ce este necesar pentru a-l propulsa pe Ponta la Cotroceni. Iar pesediştii ştiu să strângă rândurile şi să bage adânc mâna în banii publici, conturile lor şi ale partenerilor de afaceri atunci când interesele personale şi ale partidului trebuie apărate. Forma supremă de dispreţ a lui Ponta la adresa românilor este acea blestemată de ordonanţă de urgenţă care legalizează traseismul primarilor şi care arată obsesia cronică a găştii din jurul lui Ponta de a obţine un control cât mai consistent la nivelul primăriilor şi al Consiliilor Judeţene. Fiecare vot contează, iar Ponta ştie foarte bine acest lucru! Ca şi amicii Dragnea, Şova, Mazăre, Oprişan, iar lista este prea lungă pentru a fi redată integral!

La rândul său, Iohannis speră că alegerile din acest an se vor finaliza cu acelaşi vot anti-PSD ca la scrutinele prezidenţiale din 2004 şi 2009! Tocmai teama, ura faţă de PSD, faţă de varianta victoriei lui Ponta, i-a adus împreună pe liberali şi pedelişti. Unificarea Dreptei, un proiect generos, a fost amânat prea mulţi ani, iar apropierea alegerilor prezidenţiale, a facilitat demersuri în această direcţie. Atât liderii PNL, cât şi cei ai PDL, au înţeles rapid că pe cont propriu nu au nicio şansă în bătălia cu pesediştii. Din păcate, pentru mulţi români, Klaus Iohannis nu reprezintă o variantă viabilă. Doar votul anti-PSD îi poate oferi o şansă reală lui Iohannis. Rămân la ideea că Antonescu ar fi reprezentat un candidat mult mai puternic în competiţia cu Ponta. Antonescu îl devansează categoric pe Iohannis la capitolele discurs, incisivitate, reacţie politică, argumentaţie. Doar jocurile „sforarilor” de profesie din PNL care au vrut să scape de Antonescu şi să îl propulseze pe Iohannis la şefia partidului şi în postura de prezidenţiabil, crezând, probabil, că îl vor manevra mult mai uşor, au condus la „mazilirea” politică a lui Antonescu.

Este adevărat că Antonescu a gafat deseori, dar să nu uităm faptul că patru ani şi jumătate acesta a fost principala ţintă a regimului Băsescu, iar decredibilizarea sa a venit inevitabil!

Nici Iohannis nu poate reprezenta o soluţie în interesul românilor, din simplul motiv că este manevrat din umbră de grupurile de interese ce conduc Alianţa Creştin Liberală. Iohannis pare nepregătit pentru acest război electoral, pare că aterizarea sa în liga mare a politicii l-a prins pe picior greşit. Oricum, nu convinge, mai ales că miza uriaşă este aducerea la vot a unei părţi cât mai consistentă a milioanelor de români nehotărâţi sau mai rău scârbiţi de politică.

La rândul său, Elena Udrea se visează preşedintele României. Ţinteşte funcţia supremă în stat, convinsă fiind că îi va lua faţa lui Klaus Iohannis într-o bătălie, ce se anunţă necruţătoare, cu marele favorit al sondajelor pesediste, Victor Ponta. Udrea vrea să arate tuturor, mai ales contestatarilor săi, că poate ajunge (şi) mai departe în politică.

Are ambiţia de a fi aleasă, ca mentorul şi susţinătorul său necondiţionat, Traian Băsescu, şi nu numită în demnităţi publice pe criterii ce au ridicat, de-a lungul anilor, numeroase semne de întrebare. De altfel, Udrea mizează pe voturile femeilor din România, făcându-se că nu ştie cât este de antipatizată. Legătura dintre candidatul Udrea şi femeile din mediul rural, cu mâinile bătătorite de muncă, este cam aceeaşi cu legătura dintre Traian Băsescu şi reformarea României. Multe “cozi de topor” din PMP, lideri de filială sau de la Centru, îi ridică osanale, alimentându-i euforia electorală.

Udrea se vede un lider providenţial care va decide soarta alegerilor prezidenţiale în turul II. Udrea crede că voturile sale îi vor permite să pună condiţii, să aducă PMP la guvernare. Realitatea o va zdrobi brutal, în condiţiile în care Udrea nu va obţine mai mult de trei, patru la sută. Şi asta în cazul unei estimări optimiste. Nici măcar tot mai puţinii susţinători ai regimului Băsescu nu sunt dispuşi să mizeze pe o copie nefericită a acestuia!

Aceştia sunt cei trei mari candidaţi la prezidenţiale. Doi sunt cu adevărat importanţi, unul (una) doar se visează important(ă)! Ceilalţi prezidenţiabili vor juca un rol decorativ în acest război electoral!

Ponta, Iohannis şi Udrea. Trei prezidenţiabili ce nu pot oferi românilor decât (noi) iluzii. Cum ar spune Coşbuc: “Trei, Doamne, şi toţi trei!”

Un editorial de Iulian Badea