Serena Williams s-a retras și ea de la China Open
Jucătoarea de tenis Serena Williams, numărul 1 mondial, s-a retras de la China Open, din cauza unei accidentări la genunchi, astfel că turneul de la Beijing a rămas fără primele două favorite după ce şi Simona Halep a renunţat să mai evolueze în sferturi, informează Mediafax.
Williams este la al doilea abandon consecutiv, după cel din turneul anterior, de la Wuhan. La Beijing, americanca ar fi urmat să joace în faza sferturilor de finală împotriva sportivei australiene Samantha Stosur, locul 21 WTA.
Serena Williams, deţinătoarea trofeului la China Open, se calificase în sferturi după victorie obţinută în faţa jucătoarei cehe Lucie Safarova, locul 15 WTA, scor 6-1, 1-6, 6-2.