Macovei vrea să scape de Ponta

Candidatul independent la Preşedinţie Monica Macovei susţine că, urmare a dezvăluirii făcute de preşedintele Băsescu, ”premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze în acest moment din funcţia de prim-ministru şi să-şi retragă candidatura pentru funcţia de preşedinte al României”, informează Mediafax.

”După demisie şi retragere, Victor Ponta trebuie să explice oamenilor de ce a încălcat Constituţia şi a minţit atâţia ani”, adaugă Macovei într-o declaraţie remisă marţi agenţiei Mediafax..

Monica Macovei precizează că, potrivit Constituţiei, Ponta, ca procuror, nu avea voie să fie şi ofiţer SIE, între cele două funcţii existând o incompatibilitate, prevăzută la art. 132 alin. 2 din Constituţia în vigoare şi la art. 131 alin. 2 din Constituţia în vigoare între 1991 şi 2003. ”Ponta şi cei din SIE, care l-au recrutat pe Ponta încălcând Constituţia, trebuie să răspundă”, continuă Macovei.

Ea consideră că mai multe întrebări apar după dezvăluirea făcută de preşedinte, cum ar fi ce încredere pot avea românii şi partenerii NATO ai României într-un prim-ministru fost ofiţer acoperit şi care, probabil, spiona aliaţii occidentali ai României

”Ce încredere pot avea românii şi partenerii NATO ai României într-un prim-ministru fost ofiţer acoperit care intervine în favoarea unei companii ruseşti suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani la indicaţiile ambasadorului rus? Ce încredere pot avea românii şi partenerii NATO ai României într-un prim-ministru fost ofiţer acoperit care a cedat total inexplicabil, printr-o inginerie financiară, către Kaz Munai Gaz, 400 de milioane de dolari pe care compania îi datora statului român? Ce încredere să aibă românii şi partenerii NATO în el ca prim-ministru sau preşedinte? Îl au ruşii la mână cu ceva pe ofiţerul Ponta? Sau Ponta e un simplu şpăgar? Poate fi prim-ministru sau candidat la Preşedinţie un astfel de om?”, sunt celelalte întrebări lansate de Monica Macovei.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în timp ce era procuror, fapt ce reprezintă „o ilegalitate constituţională” şi „o incompatibilitate”, potrivit Constituţiei vechi.

Întrebat dacă faptul că Victor Ponta a fost şi ofiţer acoperit şi procuror nu este o ilegalitate, preşedintele Traian Băsescu a spus că este „o ilegalitate constituţională”.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.