DNA îi arde pe corupți
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție ce au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de aproximativ 90.000 ha de teren forestier și 100 ha teren agricol, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat DNA transmis miercuri, sunt efectuate percheziții domiciliare în 25 de locații situate în județele Brașov, Bacău, Covasna și București, din care cinci la instituții publice de interes local, una la un birou de avocatură, iar restul la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Potrivit unor surse judiciare, în cauză sunt implicați 3 judecători — doi de la Tribunalul Covasna și unul de la Tribunalul Brașov. De asemenea, mai sunt vizați doi avocați, unul din Baroul Brașov și unul din Covasna.
Aceleași surse au precizat că avocații sunt soții a doi dintre judecători, iar avocatul din Brașov ar fi parlamentarul Ioan Adam. Sursele citate susțin că retrocedările vizează mari terenuri din Comănești, Palanca, Brătulești, Dofteana.