Putin şi Poroşenko au discutat în prezenţa liderilor europeni

0

Preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Petro Poroşenko, s-au întâlnit vineri la Milano, în prezenţa principalilor lideri europeni. Putin a descris întâlnirea cu omologul său ucrainean drept „pozitivă”, în timp ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului a subliniat că unii dintre participanţi refuză să înţeleagă situaţia reală din estul Ucrainei, relatează Russia Today, în pagina online.

„A fost bună, a fost pozitivă”, le-a spus Putin reporterilor zâmbind, după discuţiile pe marginea summitului Asia-Europa din Italia, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a recunoscut că negocierile au fost „dificile”, unele din cauza divergenţelor dintre participanţi.”Participanţii au discutat în detaliu despre implementarea acordurilor de la Minsk suficient de mult”, a spus Peskov. „Din nefericire, unii dintre participanţi au refuzat complet să înţeleagă situaţia reală din sud-estul Ucrainei”.

Întâlnirea a fost găzduită de premierul italian Matteo Renzi, care a spus că s-au înregistrat unele progrese, dar există încă „multe divergenţe” pe tema crizei ucrainene.

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande, premierul britanic David Cameron şi liderii Uniunii Europene Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso participă de asemenea la reuniune, la care se discută soluţionarea paşnică a conflictului din Ucraina. Preşedintele rus, care a apărut zâmbitor şi destins la sosirea sa la prefectura din Milano, a avut cu o seară în urmă o întrevedere cu cancelarul german. Discuţiile au vizat diferitele puncte ale acordurilor de la Minsk care trebuie încă implementate, în special acordul de încetare a focului, încălcat în continuare, a precizat o sursă guvernamentală germană.

Preşedintele ucrainean a avut de asemenea o întrevedere bilaterală cu cancelarul german. Intervievat joi seara la ieşirea de la dineul organizat în onoarea participanţilor la cel de-al 10-lea summit ASEM, Poroşenko a declarat că nu aşteaptă decât un singur lucru de la întâlnirea sa cu Putin: „Pacea şi stabilitatea” în Ucraina.

Cei doi lideri s-au întâlnit ultima dată în august, la Minsk, unde au convenit să caute soluţii pentru încheierea conflictului din estul Ucrainei, unde separatiştii proruşi se confruntă cu forţele ucrainene.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.