Mihăilescu și Andronescu, iertați până după alegeri
Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu a susţinut marţi, după audierea în Comisia juridică în legătură cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva sa în dosarul Microsoft, că la dosar nu există probe şi că Eugen Bejinariu a făcut alte declaraţii decât ceea ce susţin procurorii, informează Mediafax.
”Nu există niciun fel de probe, nu există absolut nimic care să mă lege de acest lucru. Eu am semnat un singur document în septembrie 2003, care a fost aprobat în Guvern în 4 septembrie 2003, iar în 20 octombrie 2003 mi-am dat demisia. După care apar acolo tot felul de poveşti că am determinat pe nu ştiu cine să facă nu ştiu ce. Declaraţiile persoanei determinate contrazic exact acuzaţiile procurorului şi confirmă că nu am avut niciun fel de legătură cu această treabă”, a declarat Mihăilescu.
El a susţinut că succesorul său la Secretariatul Guvernului, Eugen Bejinariu, ”a făcut altfel de declaraţii decât scriu domnii procurori acolo”, în dosarul DNA, iar directorul general de la Microsoft ar susţine că nu a discutat cu Mihăilescu niciodată o problemă legată de companie, deoarece nu avea în atribuţii.
Mihăilescu a fost întrebat dacă a discutat cu Nicolae Dumitru despre licenţele Microsoft.
„Eu cu Nicolae Dumitru nu am discutat niciodată niciun fel de acţiune legată de activitatea guvernamentală, nu am avut niciun fel de activitate comercială sau financiară, dar sunt prieten cu domnul Nicolae Dumitru dinainte de ‘99”, a mai spus senatorul UNPR.
Întrebat la ce se aşteaptă din partea colegilor din Comisia juridică, Mihăilescu a răspuns: ”Eu mă bucur că măcar aici poţi să spui că eşti nevinovat. Adică, dacă staţi, eu nu stau, dacă aş sta şi m-aş uita la televizor, cred că m-aş căuta şi eu la (spitalul – n.r.) Bagdasar, pe undeva. Dar aici a fost singurul loc în care am putut să expun acest lucru. Parchetul nu m-a întrebat, nu am avut ce să spun, cu cine să vorbeşti?”, a afirmat Mihăilescu.
La observaţia jurnaliştilor că putea fi audiat de procurori dacă se începea urmărirea penală şi întrebat dacă nu ar prefera să se înceapă urmărirea penală ca să explice procurorilor faptul că acuzaţiile sunt nefondate şi să se elucideze cazul,Șerban Mihăilescu a spus: ”Nu, aici este o eroare. Elucidarea este clară. În momentul în care nu eşti în această chestiune, nu ai niciun fel de treabă. Numai să se înşire nişte minciuni şi trebuie să mă duc eu să spun nu ştiu ce. Nu este nicio probă, iertaţi-mă, e o prostie”.
El a mai fost întrebat care este instanţa care stabileşte faptul că nu sunt probe în dosar.
”Deocamdată, pe procedură, este Comisia juridică. După ce stabileşte Comisia juridică, mai vedem. Dar am spus de la început că respect procedurile legale în totalitate”, a mai declarat Mihăilescu.
Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, să amâne până după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale votul pe cererea de ridicare a imunităţii senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.