Anchetă la Spitalul Județean Bacău
Anchetă dublă la Bacău: la Spitalul Judeţean şi la poliţie. Un băiat de 18 ani internat acolo a intrat în comă şi a murit din cauza unei răceli la plămâni, după ce o tânără de 23 de ani pierise în urmă cu câteva zile din cauza unei operaţii de apendicită. Băiatul era elev la Liceul Sanitar, fata la Şcoala de Asistente Medicale şi îşi dorea să lucreze cât mai repede într-un spital.
Tânărul se simţea foarte rău de câteva zile şi şi-a rugat unchiul să-l ducă la spital, fiindcă părinţii erau la muncă în Italia. A fost internat imediat, dar starea lui s-a agravat şi a murit exact în clipa în care medicii îi puneau o perfuzie şi intenţionau să-l transfere la un spital din Iaşi. Părinţii băiatului îi acuză pe medici de moartea copilului lor. , informează TVR.
Alexandru a fost adus la Spitalul Judeţean miercurea trecută cu o raceală la plămâni, dar starea lui s-a agravat până sâmbătă. Copilul a intrat în comă şi a murit, în timp ce medicii încercau să-l transfere la un spital din Iasi. Părinţii lui, care s-au întors imediat din Italia, acuză cadrele medicale de incompetenţă şi susţin că baiatul lor a fost tratat superficial. Părinţii spun că băiatul îi rugase pe medici să-l ducă la un spital din Iaşi fiindcă se simţea foarte rău. Familia susţine că transferul a fost aprobat prea târziu.
Reprezentanţii spitalului susţin că băiatul a stat cel mult 48 de ore în spital. Medicii legişti vor stabili cauza decesului după necropsie. Acum sunt două anchete în derulare: una în spital, cealaltă la poliţie.
–