Putin rămâne cea mai influentă personalitate din lume

Preşedintele rus Vladimir Putin rămâne, pentru al doilea an consecutiv, cea mai influentă personalitate din lume, potrivit clasamentului stabilit de revista americană Forbes, liderul de la Kremlin devansându-l din nou pe omologul său american Barack Obama.

Vladimir Putin rămâne cel mai influent om din lume, potrivit clasamentului stabilit de revista americană Forbes. Liderul de la Kremlin l-a devansat din nou pe omologul său american Barack Obama. După ce a anexat Crimeea în luna martie şi a orchestrat un conflict cu Ucraina şi după ce a încheiat cu China un contract de mai multe miliarde de dolari pentru construirea unui oleoduct, Vladimir Putin îşi consolidează poziţia în fruntea clasamentului. “Pentru al doilea an consecutiv, considerăm că preşedintele rus este personalitatea cea mai influentă, el fiind urmat de preşedintele SUA”, scrie Forbes.
Locul al treilea în clasamentul anual Forbes este ocupat de preşedintele chinez Xi Jinping, pe următoarele două poziţii figurând Papa Francisc şi cancelarul german Angela Merkel.
AFP remarcă faptul că, pentru prima dată, pe lista celor mai influente 100 de persoane din lume apare liderul grupării radicale Statul Islamic, irakianul Abou Bakr al-Baghdadi, acesta figurând pe locul 54. Al-Baghdadi s-a autoproclamat în iunie calif al musulmanilor din întreaga lume şi din anul 2010 conduce mişcarea jihadistă care controlează vaste teritorii din Irak şi Siria. SUA, care se află de la începutul lunii august în război cu Statului Islamic, oferă 10 milioane de dolari pentru capturarea acestuia.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.