Gigi Becali, atac de panică la Poarta Albă!
Gigi Becali a avut un atac de panică pe 22 noiembrie, atunci când România a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade. Latifundiarul din Pipera a bătut cu pumnii în uşa celulei şi le-a cerut gardienilor să îl scoată afară!
Becali a trăit momente dramatice pe 22 noiembrie, când în România a avut loc un cutremur de 5,7 grade.
„Cutremurul s-a simţit şi la Poarta Albă, iar Gigi Becali s-a speriat groaznic. Ba, chiar i-a speriat şi pe gardienii din sectorul celulei dînsului. Din cauza faptului că a făcut un atac de panică, Gigi Becali a început să bată cu pumnii în uşa metalică şi a început să ţipe că vrea afară. Spunea că nu vrea să moară între patru pereţi, iar paznicii s-au dus imediat la el. Omul era total schimbat la faţă, iar paznicii şi-au dat seama că nu glumeşte”, au dezvăluit surse din penitenciar pentru Fanatik.