Patronii clubului Petrolul rămân în arest

0

Patronii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, fraţii Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, rămân în arest, Curtea de Apel Ploieşti menţinând definitiv mandatele de arestare preventivă valabile până pe 24 decembrie, emise de Tribunalul Prahova.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins, miercuri, contestaţiile formulate de acţionarii principali ai clubului de fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră şi Nicolae Capră, şi de directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, care deţine şi acţiuni în club, informează Mediafax.

Astfel, prin decizia dată miercuri judecătorii Curţii de Apel Ploieşti menţin mandatele de arest preventiv valabile până pe 24 decembrie, emise de Tribunalul Prahova la 26 noiembrie. Soluţia este definitivă şi nu poate fi contestată.

Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Ploieşti menţine şi mandatele de arestare emise pe numele celorlalte patru persoane arestate preventiv în dosarul fraţilor Capră, respectiv Marius Alexandru Gîscă, Petre Gheorghe Daniel, Dragoş Ioan Viorel Constantin şi Daniel Stoica Spirea, acţionari în diverse societăţi comerciale.

Magistraţii Tribunalului Prahova au emis, în 26 noiembrie, mandate de arestare preventivă pe numele acţionarilor clubului de fotbal Petrolul Ploieşti şi al altor patru persoane, în dosarul instrumentat de DIICOT în care mai mulţi suspecţi sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Cei şapte sunt acuzaţi că au creat un circuit economic fictiv prin care au adus un prejudiciu de 15.400.000 de euro prin acţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Pe lângă cei şapte arestaţi, alte 12 persoane au calitatea de suspecţi în acest dosar, printre acestea numărându-se şi soţiile celor doi fraţi Capră.

Conform procurorilor, faptele cercetate în acest dosar deschis de DIICOT au avut loc începând cu anul 2012, an în care, în luna februarie, omul de afaceri Daniel Capră a preluat echipa de fotbal Petrolul Ploieşti, care aparţinea, în documente, Societăţii Comerciale ”F.C. Petrolul Ploieşti” SA, deţinută, ca acţionar majoritar, de Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol şi la care erau acţionari, cu câte o acţiune, şi Liviu Luca, Florin Bercea şi Eduard Alexandru. Societatea era susţinută în cea mai mare parte din bani publici proveniţi de la bugetul municipiului Ploieşti.

Direcţia Generală Antifraudă este cea care a sesizat DIICOT despre faptele suspectate în acest dosar, conform unor surse lucrătorii Antifraudă ridicând, anterior, în mai multe rânduri, documente fiscale ale clubului de fotbal din Ploieşti.

În acest dosar, procurorii DIICOT au făcut, în 25 noiembrie, percheziţii la 25 de adrese din Bucureşti şi judeţele Constanţa, Prahova, Buzău, Sălaj, Giurgiu şi Brăila, la membrii grupării suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală şi din care fac parte 19 persoane. La Buzău, poliţiştii, coordonaţi de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al DIICOT, au percheziţionat sediul unei societăţi comerciale despre care anchetatorii aveau informaţii că ar fi implicată în ingineriile financiare ale fraţilor Capră.”Au fost făcute percheziţii la SC Soval Plast din Buzău, parte a ingineriilor financiare ale fraţilor Capră. În acte, administrator al firmei apare un cetăţean moldovean, în realitate însă firma fiind controlată de membrii grupării Capră”, a declarat pentru corespondentul Mediafax şeful DIICOT Ploieşti.

Într-un comunicat de presă transmis în 25 noiembrie, DIICOT preciza că administratori ai SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti ar fi iniţiat, în anul 2012, gruparea infracţională organizată, la care au aderat şi ceilalţi membri. Gruparea ar fi fost constituită pentru a favoriza firmele administrate de aceştia, care s-ar fi folosit de lanţuri infracţionale pentru a prelua şi finanţa SC Fotbal Club Petrolul SA Ploieşti.”Astfel, au fost efectuate operaţiuni nereale prin emiterea de documente şi facturi fictive, în scopul deducerii TVA şi diminuării bazei de impozitare (impozit pe profit)”, se menţiona în comunicatul de presă al DIICOT.

Anchetatorii susţineau că membrii grupării ar fi facturat diferite servicii şi livrări de mărfuri cu clubul sportiv, pentru a acoperi astfel relaţii comerciale inexistente între firmele implicate în activitatea infracţională. Sumele obţinute în acest fel ar fi fost însuşite de membrii grupării, în scopul preluării şi finanţării clubului, prin creditări succesive.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.