Capcanele mandatului lui Iohannis

Klaus Iohannis a obţinut o victorie importantă la scrutinul din 16 noiembrie. A fost perceput de milioanele de români drept simbolul luptei împotriva ciocoismului şi corupţiei pesediste întruchipate perfect de Victor Ponta. Iohannis se află în faţa unui mandat de cinci ani, presărat cu multe capcane. A promis o altfel de politică şi trebuie să se ţină de cuvânt, indiferent de consecinţe.

Iohannis a ajuns preşedinte, susţinut fervent de liderii Alianţei Creştin Liberale. Sute, mii de penelişti şi pedelişti, de la nivel central şi local, îşi aşteaptă răsplată. Vor la guvernare, vor să preia Puterea. Vor să elibereze România de hoardele pesediste şi să se înstăpâneze, la rândul lor, drept baroni absoluţi ai ei. Va reuşi Iohannis să facă faţă acestor presiuni uriaşe? Greu de spus! Doar timpul va fi cel care va răspunde acestei întrebări!

Din păcate, un preşedinte are nevoie pentru implementarea programului său de un guvern, Parlament, de instituţii, care să se afle pe aceeaşi „lungime de undă” cu el. Izolarea la Cotroceni nu poate fi o soluţie pentru Iohannis! Trebuie să dea dovadă, înainte de toate, de abilitate, de o capacitate de negociere fantastică.

Este evident că soluţiile pe care le are la îndemână sunt limitate. Parlamentul este polarizat puternic între PSD şi aliaţii săi, evident conjuncturali, şi noul PNL care caută variante de formare a unei noi majorităţi. Iohannis a promis, de altfel, în campanie că îşi propune să aducă la Palatul Victoria un guvern PNL. Cu Cătălin Predoiu, premier! Udemeriştii vor sări în barca penelistă. Nici nu era posibil ca nişte minoritari să nu susţină un alt minoritar!În mod cert, Guvernul Ponta, remaniat sau nu, are dacă nu zilele, lunile numărate la Palatul Victoria. Guvernul Ponta nu poate rezista, oricât şi-ar dori unii lideri PNL, până la alegerile locale şi parlamentare din 2016!

Va putea, însă, Iohannis să răspundă uriaşelor aşteptări ale populaţiei cu un guvern Predoiu? Este greu, terifiant de greu, cât timp vorbim de un partid format din lideri compromişi precum Blaga, Cezar Preda, Anastase, Oltean, Ludovic Orban, Atanasiu, iar lista poate continua la nesfârşit! Nu poţi să faci o altfel de politică cu aceeaşi politicieni! Poţi mima cel mult o guvernare decentă, dar fără a fi credibilă în faţa cuiva!

Uriaşa credibilitate de care se bucură Iohannis se va spulbera, în acest caz, extrem de rapid! Mai ales că lista cu viitorii consilieri prezidenţiali, neconfirmată încă de preşedintele ales, a provocat tulburări în societatea civilă şi nu numai.

Varianta de compromis ar fi ca viitorii miniştri să fie unii neimplicaţi în scandaluri şi pătaţi cu fapte de corupţie. În special tineri, obligatoriu competenţi, care să poată schimba percepţia cetăţeanului faţă de politică. Altă variantă nu are Iohannis! Orice încercare de a „cădea la pace” cu vreuna dintre găştile politice va avea efect de bumerang pentru el!

Mai mult, liderii noului PNL trebuie să înţeleagă că au nevoie disperată de credibilitatea lui Iohannis la viitoarele alegerile locale şi parlamentare din 2016. Fără „locomotiva” Iohannis o victorie împotriva PSD devine extrem de dificilă! Să nu uităm că alegerile prezidenţiale nu seamănă cu cele parlamentare, iar PSD, cu un scor de 35 la sută poate obţine victoria!

În concluzie, anul 2015 va arăta totul despre preşedintele Iohannis. Despre abilitatea sa, despre calităţile sale de negociator, despre tăria de caracter în a-şi respecta promisiunile făcute! Schimbarea guvernării PSD cu una PNL nu este suficientă pentru a-i mulţumi pe români, mai ales că atât PDL, cât şi PNL, au arătat că au „vorbit”, în numeroase cazuri, aceeaşi limbă a corupţiei şi aroganţei precum PSD.

 Un editorial de Iulian Badea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.