Totul despre partida Steaua-Dinamo Kiev

Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la partida dintre Steaua şi Dinamo Kiev, care se va disputa joi, de la ora 22.05, pe Arena Naţională din Bucureşti, se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20.00 numai pe bază de bilete sau invitaţii. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. Accesul suporterilor echipei gazdă se va face prin intrările situate pe Bulevardul Basarabia şi strada Maior Coravu.

Partida Steaua – Dinamo Kiev, contând pentru ultima etapă a Grupei J a Ligii Europa, se va disputa, joi, de la ora 22.05, pe Arena Naţională. Pentru a se califica în 16-imile de finală ale Ligii Europa, Steaua trebuie să învingă pe Dinamo Kiev, iar Aalborg să nu câştige în deplasare cu Rio Ave.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.