Reforma statului, o sintagmă uitată în discursuri electorale

De 25 ani, toate guvernările, partidele, coalițiile și nu în ultimul rând liderii politici, clamează în fiecare campanie electorală necesitatea reformării și a modernizării statului. Reforma statului înseamnă, înainte de toate, redarea independenţei instituţiilor statului prin depolitizarea totală a structurilor de condu­cere. Mă refer aici la DNA, DIICOT, Parchetul General, ministere, prefecturi, deconcentrate. A avut, însă, cineva de la vârful Puterii, vreun interes ca flagelul politizării să fie stopat, iar structurile decizionale şi de control ale României să îşi facă treaba fără niciun fel de influenţă din partea vremelnicilor decidenţi? Răspunsul vine de la sine şi se regăseşte înzbuciumata realitate politică postdecembristă.

Regimurile Iliescu, Constantinescu, Băsescu și să sperăm că nu și cel al lui Iohannis, au avut nevoie de un guvern, parlament, instituţii care să le facă jocurile politice şi să le permită să controleze total  România. Lu­crurile sunt simple în această direcţie. Toate discursurile pe marginea modernizării României, a reformării statului, nu reprezintă altceva decât o demagogie ieftină.
Actuala clasă politică conduce sub diferite formule, de 25 de ani, România. Profitul a fost de fiecare dată maxim. Clasa politică este cel mai mare adversar al unui act de justiţie modern şi echidistant, dar şi al unui sistem de administraţie pu­blică imun la numirile politice, corupţie, incompetenţă şi nepotism.
Mai mult, reforma statului ar trebui să mai însemne un sistem sanitar european capabil să răspundă aşteptărilor populaţiei, cu spitale mo­derne şi cadre medicale bine pregătite, respectate şi remunerate decent, dar şi cu un sistem de Educaţie finanţat corespunzător, care să ofere o şansă reală şi copiilor şi tinerilor din mediul rural. Reforma statului este sinonimă cu respectul faţă de pensionari, salariaţi, şomeri, tineri, cu drămuirea banului public, care trebuie direcţionat nu către o avidă clientelă de partid ci către nevoile populaţiei. Din păcate, reformele mult promise de liderii politici rămân de fiecare dată doar în discursuri demagogice, rupte de orice realitate.
Normalitatea în România postdecembristă a apus, chiar înainte de a face primii paşi. La acest lucru au contribuit lideri, partide, regimuri. Com­plicitatea a fost totală, iar vinovăţia colectivă. Fuga de răspundere este evidentă cât timp foşti premieri şi miniştri, care au partea lor de vi­no­văţie la decredibilizarea României, au jucat mai mereu, de pe culoarul Opoziţiei, rolul “salvatorilor providenţiali”.
Dar ce aşteptări poţi să mai ai de instituțiile statului cât timp însăşi Curtea Constituţională a fost confiscată politic în urma aplicării unui blestemat algoritm care conduce România de prea mulți ani. Valul discursurilor privind reformarea statului continuă să inunde o ţară ce orbecăie printre cotloanele unei crize ce este departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt. În tot acest timp, ţara este îndatorată excesiv şi vândută bucată cu bucată de găşti politice care se cred mai presus de lege. O lege pe care au pervertit-o în funcţie de propriile interese, unele străine României.

Chiar și acum în decembrie 2014 se mimează reforma: reforma statului, reforma clasei politice, reforma partidelor politice(vezi cazul PSD). Pesediștii continuă să prostească în față o țară întreagă, simulând neconvingător reforma într-un partid cangrenat de corupție, aroganță și iresponsabilitate. La rândul lor, liderii noului PNL se ascund laș în spatele popularității lui Iohannis, căutând cu disperare formule pentru a prelua hățurile guvernării și pentru a se cocoța la butoanele României.

Din păcate, perspectivele politice și nu numai sunt sumbre. Cât timp nu vom avea o reformă reală a actualei clase politice, cât timp nu vom avea lideri credibili, competenți, cu coloană vertebrală și dorința reală de a schimba ceva în România, nu se va schimba nimic în direcția dorită de o populație care a obosit să mai spere la o viață mai bună.

PS. De apreciat lupta anticorupție declanșată de instituțiile statului, însă, rămân mari semne de întrebare în privința unor actori politici, dar și a unor oameni de afaceri, a căror activitate ilegală este de notorietate și care au reușit „miraculos”, până acum, să scape de orice fel de întrebări incomode venite din partea procurorilor. Aici este marele semn de întrebare în privința corectitudinii instituțiilor statului!

Un editorial de Iulian Badea