Putin: UE ar fi putut evita războiul civil din Ucraina

Ucraina nu s-ar fi confruntat cu un război civil dacă oficialii Uniunii Europene i-ar fi chemat la ordine pe cei care au organizat lovitura de stat de la Kiev, a declarat, joi, în conferinţa de presă anuală, preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Russia Today, în pagina electronică.

„Sunt convins că, dacă ar fi fost adoptată o astfel de poziţie, în Ucraina nu ar fi avut loc un război civil şi nici un număr atât de mare de victime”, a afirmat Vladimir Putin.

El a adăugat că Moscova este pregătită să-şi asume rolul de mediator pentru începerea discuţiilor între Kiev şi rebelii separatişti din estul Ucrainei. „Sperăm să se ajungă la un dialog politic”, a explicat Putin, adăugând că Rusia consideră acţiunile militare ale Kievului în estul ţării drept o „operaţiune punitivă”. „Această operaţiune este lansată de autorităţile de la Kiev, nu forţele de autoapărare (separatiştii – n.r.) au trimis trupele la Kiev”, a menţionat liderul rus.

Vladimir Putin a mai afirmat că, dacă autorităţile de la Kiev doresc pace, atunci trebuie să respecte interesele populaţiei din regiunile din estul Ucrainei, nu să facă presiuni asupra lor. „Cu siguranţă, (preşedintele ucrainean Petro Poroşenko) doreşte să rezolve situaţia, dar nu este singurul care ia decizii”, a notat liderul de la Kremlin. El şi-a exprimat regretul că planul de schimb de prizonieri între Kiev şi forţele separatiste din estul Ucrainei nu a fost respectat de autorităţile ucrainene. „Miercuri urma să fie pus în aplicare un acord privind schimbul a 30 de prizonieri. Reprezentanţii forţelor de autoapărare au venit la locul stabilit, însă un oficial de la Kiev s-a prezentat şi a spus «nu»”, a precizat preşedintele rus. Putin a îndemnat atât Kievul, cât şi forţele separatiste să facă schimbul de prizonieri înainte de Crăciun, fără alte condiţii.

În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la prezenţa cetăţenilor ruşi care luptă alături de forţele separatiste în estul Ucrainei, Vladimir Putin a explicat că „toţi aceşti oameni care îşi îndeplinesc îndatoririle sau iau parte voluntar la acţiuni militare, inclusiv în sud-estul Ucrainei, nu sunt mercenari, întrucât nu sunt plătiţi pentru ceea ce fac”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.