Parlamentari Fidesz, amendați pentru că au votat împotriva partidului

Doi parlamentari din cadrul Fidesz (conservator, la putere) au fost amendaţi fiecare cu suma de 100.000 de forinţi (320 de euro) pentru că au votat împotriva formaţiunii şi au privat-o de majoritatea de două treimi.

Liderul grupului parlamentar Fidesz Gyorgy Balla a declarat pentru MTI că Janos Bencsik şi Danko Bela au fost „penalizaţi” pentru un vot care a avut loc luni şi că „regulile” partidului prevăd obligaţia de a urma linia partidului în cazul voturilor care necesită o majoritate de două treimi, informează Mediafax.

De asemenea, fiecare parlamentar Fidesz are „dreptul” să-şi prezinte în avans opinia în faţa membrilor grupului „şi chiar în public”, a declarat Balla. Liderul grupului parlamentar a mai spus că această regulă a fost aprobată cu unanimitate la începutul legislaturii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.