Un lider Al-Qaida amenință Franța cu noi atacuri
Un lider religios al Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), din care ar fi făcut parte fraţii Kouachi, autorii atentatului de la Charlie Hebdo, a ameninţat Franţa cu noi atacuri, într-o înregistrare video difuzată vineri, a anunţat SITE, care monitorizează site-urile islamiste.
În această înregistrare video, Harith al-Nadhari, o autoritate în materie de sharia (legea islamică), s-a adresat francezilor pentru a le transmite un mesaj.”Nu veţi fi în siguranţă atât timp cât veţi lupta împotriva lui Allah, mesagerului său şi credincioşilor”, potrivit SITE.”Soldaţi care îl venerează pe Allah şi mesagerii săi au ajuns printre voi. Ei nu se tem de moarte, ei caută martiriul în numele lui Allah”, continuă acest lider, referindu-se la autorii atacului de la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi.
Chérif Kouachi, care a declarat că urmează instrucţiuni ale AQPA, şi fratele său Saïd, care ar fi participat în Yemen la antrenemente ale Al-Qaida, au fost ucişi vineri de forţele de ordine, după ce s-au retras într-o tipografie situată la nord-est de Paris. Un alt atacator, Amedy Coulibaly, a fost ucis în urma unui asalt asupra magazinului evreiesc din Paris. El a declarat că făcea parte din organizaţia Stat Islamic.
Mai mult, Statele Unite şi-au avertizat vineri cetăţenii în privinţa riscului producerii de atentate în lume, în contextul unor atacuri sângeroase la Paris. „Informaţiile actuale sugerează că (organizaţia) Stat Islamic (SI), (reţeaua) Al-Qaida, organizaţiile sale afiliate şi alte grupări teroriste continuă să planifice acte de terorism împotriva unor interese americane şi occidentale în Europa”, precizează Departamentul de Stat.