Șeful Gazprom: South Stream este un proiect închis!

0

Directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller, a declarat miercuri că proiectul gazoductului South Stream a fost închis, iar de actualitate a devenit noul proiect Turkish Stream, relatează Novinite.

Miller a spus că Uniunea Europeană trebuie să accelereze construcţia infrastructurii pentru a primi gaze prin conducta Turkish Stream, el subliniind faptul că lucrările la noile gazoducte necesare pe teritoriul statelor UE trebuie să înceapă cât mai curând, pentru ca termenele de realizare să fie respectate. „Partenerii noştri europeni au fost informaţi şi acum este treaba lor să creeze infrastructura necesară, către frontierele Greciei şi Turciei”, a explicat Miller, citat de agenţia de presă BGNES.

Solicitat să comenteze soarta gazoductului South Stream, Miller a declarat jurnaliştilor că este un proiect închis, iar conducta Turkish Stream este singura rută viabilă pentru livrarea a 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Miller a explicat că nu există altă opţiune pentru aceste livrări, care în prezent au loc tranzitând Ucraina.”Gazprom lucrează la o strategie proprie, bazată pe planul UE de realizare a uniunii energetice”, a spus şeful Gazprom, care şi-a exprimat speranţa că această uniune nu va submina securitatea aprovizionării cu energie.

Totodată, Miller a avertizat că riscurile legate de tranzitul gazelor pe teritoriul Ucrainei încă există. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la începutul lunii decembrie că Rusia nu poate continua realizarea proiectului gazoductului ruso-italian South Stream din cauza obiecţiilor Comisiei Europene, determinate de nerespectarea legislaţiei europene în domeniul energiei.

În pofida acestui anunţ, ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, a cerut Bulgariei, la jumătatea lunii trecute, să emită la timp autorizaţiile pentru construcţia tronsonului subacvatic al gazoductului South Stream.

Proiectul cu Turcia anunţat de Rusia prevede transportul de gaze ruseşti către această ţară, cu posibilitatea construirii la graniţa turcă a unui centru de distribuţie a gazelor pentru livrări în Uniunea Europeană. Între timp, Bulgaria a propus Comisiei Europene construcţia unui centru de distribuţie a gazelor în apropiere de portul Varna, unde era proiectat să ajungă la ţărm South Stream.

Uniunea Europeană ia în calcul mai multe variante pentru înlocuirea South Stream, una dintre acestea fiind transportarea de gaze din Azerbaidjan prin Turcia, în condiţiile în care România, Bulgaria şi Grecia au semnat un acord de cooperare în domeniu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.