Șeful observatorilor OSCE vrea armistițiu în estul Ucrainei
Şeful observatorilor OSCE în Ucraina, Ertugrul Apakan, a cerut miercuri instaurarea unui armistiţiu temporar în estul Ucrainei, pentru a permite evacuarea populaţiei civile din zone de conflict, relatează Itar-Tass.
„Populaţia din estul Ucrainei a îndurat suficient. (…) Cer, în termenii cei mai fermi, încetarea bombardamentelor în zonele rezidenţiale (…) şi instaurarea unui armistiţiu temporar, care ar permite evacuarea imediată a populaţiei paşnice”, a declarat Apakan, citat într-un comunicat.”Singura modalitate de a restaurea pacea este revenirea tuturor părţilor la masa de negocieri pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk”, a afirmat el, solicitând încheierea unui „armistiţiu de durată” între Kiev şi rebelii proruşi din estul Ucrainei, informează Mediafax.
„Misiunea de observare (a OSCE) este pregătită să ajute şi să sprijine armistiţiul”, a dat asigurări el, subliniind că „acesta trebuie instaurat imediat”.
Marţi, ministrul sârb de Externe, Iviţa Dacici, a cărui ţară deţine preşedinţia OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), a îndemnat părţile beligerante să înceteze măcar pentru trei zile luptele de la Debalţeve, pentru a permite evacuarea din zonă a populaţiei civile.
Aproximativ 2.500 de persoane, între care 680 de copii, au fost evacuate de la Debalţeve şi de la Avdiivka, potrivit premierului ucrainean Arseni Iaţeniuk.
Lupte din ce în ce mai violente au loc între armata ucraineană şi rebelii proruşi în jurul Debalţeve, un oraş strategic de pe drumul care leagă cele două capitale separatiste, Doneţk şi Lugansk.