Volumul „Marin Preda în arhivele Securității”, la Editura FNSA
Volumul „Marin Preda în arhivele Securității”, care prezintă dosarul de securitate al marelui scriitor, va apărea în curând la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă (FNSA), informează Agerpres.
Criticul Eugen Simion, președintele FNSA, a precizat miercuri pentru Agerpres că amplul volum reunește circa 500 de pagini de documente care atestă faptul că părintele „Moromeților” era urmărit zi și noapte, inclusiv în camera conjugală.”Să vezi ce-i acolo, de-nebunești. (…) Și în dormitor, dragă. Luni întregi, ani întregi îl urmăreau tot ce face, ce vorbește cu nevastă-sa. Omul ăsta a fost urmărit toată viața lui. Noi nici n-am știut. Se temeau de el și îl înregistrau zi și noapte”, a spus Simion.
Criticul a admis că printre numele care l-ar fi turnat pe autorul „Vieții ca o pradă” la Securitate s-ar număra Mircea Ciobanu și Ion Caraion.”Domn’le, toți au turnat de acolo de la editură (n.r. — Editura Cartea Românească, pe care Marin Preda a condus-o în perioada 1970 — 1980). (…) Sunt câțiva pe care eu i-am ghicit: Mircea Ciobanu, de pildă, sau Caraion. E o listă întreagă. Sunt 20 de nume”, a mai spus Eugen Simon, menționând că realizatorul volumului nu a dorit să dea lista de nume a celor care l-ar fi turnat pe „monșer”.
Lucrarea este realizată de Ioana Diaconescu, având o prefață semnată de Eugen Simion.
Prin proporțiile și unicitatea creației sale epice, Marin Preda este unul dintre „clasicii” literaturii române contemporane.
A publicat povestiri, nuvele și numeroase articole în ziare și reviste ca „Timpul”, „Vremea”, „Evenimentul zilei”, „Tinerețea”, „Contemporanul”, „Lumea”, „Revista literară”. Editorial, a debutat cu volumul de nuvele „Întâlnirea din pământuri” (1948), carte care a adus o viziune distinct proprie asupra lumii rurale, anunțând nașterea unui mare prozator. Au urmat apoi nuvelele „Ana Roșculeț” (1949), „Desfășurarea” (1952, Premiul de Stat), „Ferestre întunecate” (1956), „Îndrăzneala” (1959), „Friguri” (1963); romanele „Moromeții” (I-II, 1955-1967, Premiul de Stat în 1955) — considerat operă fundamentală a literaturii românești postbelice, „Risipitorii” (1962), „Intrusul” (1968, Premiul Asociației Scriitorilor din București), „Marele singuratic” (1971, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor), „Delirul” (1975), „Cel mai iubit dintre pământeni” (I-III, 1980) — ultima operă a scriitorului; eseurile și confesiunile din „Imposibila întoarcere” (1971, Premiul Asociației Scriitorilor din București) și „Viața ca o pradă” (1977, Premiul pentru publicistică al Uniunii Scriitorilor); drama în trei acte „Martin Bormann” (1968).
Unele dintre romanele sale au fost traduse în limbile franceză („Marele singuratic”, în 1975) și suedeză („Intrusul”, în 1976).
Scriitorul a tradus, singur sau în colaborare, din Albert Camus (romanele Străinul”, „Ciuma”), F.M. Dostoievski („Demonii”).
A ocupat, de-a lungul anilor, mai multe funcții: corector la ziarul „Timpul”, funcționar la Institutul de Statistică (1942); secretar de redacție la „Evenimentul zilei” (1942); corector la ziarul „România liberă” (1945-1947); secretar de presă la Ministerul Informațiilor (1946); funcționar la Societatea Scriitorilor Români (1947-1948); redactor (din 1952) și redactor-șef adjunct (1957-1958) la „Viața Românească”; vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor (din 1968); director al Editurii „Cartea Românească”, de la reînființarea acesteia (1970).
A fost membru corespondent al Academiei Române — Secția de științe filologice, literare și artistice (ales la 1 mart. 1974), și membru titular post-mortem al acesteia (ales la 3 iul. 1990). Marin Preda a murit la 16 mai 1980.