După Hrebenciuc, și Vosganian se dă sărac lipit!

Varujan Vosganian îşi plânge de milă şi se dă sărac, după ce timp de 20 de ani a fost parlamentar. După ce presa a scris că ANI îi verifică averea, Varujan Vosganian spune că are doar un teren într-o pădurice şi o casă în Voluntari luată cu credit pe 25 de ani.

După apariţia în presă a informaţiei că Varujan Vosganian este verificat de ANI, senatorul a postat pe blog „istoria” averii sale.

„Sunt de peste două decenii membru al Parlamentului. În tot acest timp am fost opt ani preşedinte al unei comisii parlamentare şi trei ani ministru al economiei ori al finanţelor (ori şi una şi alta) Din veniturile mele obţinute după 1990 nu am achiziţionat, practic, mai nimic. Ştiu că, faţă de percepţia pe care o au oamenii politici în ziua de azi, poate părea neobişnuit. Şi, totuşi, iată care sunt bunurile mele:

– în anul 1987, când m-am căsătorit, părinţii şi socrii mei ne-au cumpărat o casă în Bucureşti. Era o casă frumoasă, cu ceva curte, dar am luat-o relativ ieftin, pentru că la două străzi mai încolo (pe Taras Sevcenko, dacă vă mai amintiţi) începuseră demolările. În anul 2008 am vândut casa şi cu banii obţinuţi am cumpărat un apartament cu trei camere pentru fiica mea. Ba chiar ne-a mai rămas o diferenţă cu care ne-am mai ajutat în anii următori.

– Părinţii mei, nemaiputând, din cauza vârstei, să mai îngrijească grădina de la Focşani (cca 1000 de mp), au vândut, în 2006, casa în care am copilărit. Cu o parte şi-au cumpărat, tot în Focşani, un mic apartament iar restul l-au împărţit între mine şi fratele meu. Cu partea mea, puţin după aceea, am plătit aconto pentru cumpărarea unei case, în comuna Voluntari. Restul de bani l-am obţinut prin credit ipotecar, pe 25 de ani. Practic, casa nu este a mea, ci a băncii.

Nu am acţiuni la bursă. Nu câştig bani din dividende. Nu mai am bani la bancă (oricum, aveam puţini), din cauza unor cheltuieli pe care a trebuit să le fac. Nu am automobil personal.

Deţin un teren într-un pâlc de pădurice, pe care l-am cumpărat la un preţ mic (câteva zeci de mii de lei), pentru că, potrivit legislaţiei de atunci, pe locul acela nu se putea obţine autorizaţie de construcţie. Legislaţia nu s-a schimbat, aşa că locul a rămas nefolosit. Dacă cineva îl doreşte, vând cu plăcere şi ieftin”, a scris Varujan Vosganian.

Vosganian a menţionat că mai are de primit 40 000 de euro, „în urma procesului de calomnie pe care l-am câştigat, proces iniţiat în urma agresiunilor la care am fost supus după propunerea de a fi primul comisar european al României.. Dar au trecut trei ani de atunci şi încă nu am primit nimic”.

Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului instanţei supreme de încuviinţare a începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian în dsoarul Romgaz. Co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, dar şi alţi liderii liberali i-au cerut demisia lui Varujan Vosganian. Astfel că vineri după-amiază, Vosganian a anunţat, pe blog, că demisionează din PNL.

O altă solicitare a DIICOT de urmărire penală a lui Vosganian în acelaşi dosar a fost respinsă de Senat pe 7 octombrie 2013.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.