Gală Superkombat la Ploiești, pe 7 martie

Share:

Prima gală Superkombat din acest an este programată la 7 martie în Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti şi programează meciuri pe reguli de K-1, confruntări de MMA şi o partidă de fete, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

La evenimentul de la Ploieşti participă sportivi din 12 ţări, printre care Benjamin Adegbuyi, neînvins de doi ani şi jumătate, şi fraţii Bogdan şi Andrei Stoica, informează Mediafax.

De asemenea, ploieşteanul Amansio Paraschiv, câştigător recent al unui turneu în China, va încerca să cucerească titlul mondial Superkombat New Heroes, în faţa albanezului Julian Imeri, campionul WKA (World Kickboxing Association), într-o confruntare care va unifica ambele centuri.

Promotorul Eduard Irimia a afirmat că a selectat opt dintre cei mai buni „grei” din lume pentru acest eveniment. „Cu siguranţă, cel mai bine cotaţi sportivi români vor fi prezenţi, cu excepţia lui Cătălin Moroşanu, care se află în junglă pentru un reality show. O nouă generaţie internaţională de grei va fi adusă în premieră la Ploieşti, va fi o adevărată confruntare a noilor eroi. În plus, venim cu o premieră, meciuri de MMA, dar şi cu o cofruntare între fete pentru a condimenta gala”, a declarat Irimia. În programul galei sunt incluse 14 meciuri, dintre care două pe reguli de MMA şi unul între fete pe reguli K-1.

Printre românii confirmaţi se numără Cristian Ristea, Cristian Spetcu, Cătălin Căşaru, Alex Filip, Robert Stoica, Andrei Ostrovanu, Bogdan Năstase şi Cristiana Stancu. Printre greii internaţionali selectaţi pentru Ploieşti se numără polonezul Michal Wlazlo (1,96 m, 118 kg, 10 victorii – 4 înfrângeri), D’Angelo Marshall (1,94 m, 105 kg, 22 de victorii – 2 înfrângeri) din Curacao şi albanezul Rustemi Kreshnik (1,87 m, 108 kg, 30 victorii – 7 înfrângeri).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.