Polonia, condamnată la CEDO pentru închisorile secrete ale CIA

Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, conform căreia Polonia a găzduit pe teritoriul său închisori secrete ale CIA, a devenit definitivă marți, după ce instanța europeană a respins solicitarea de reexaminare a verdictului depusă de guvernul polonez, informează Reuters, citată de Agerpres.

Decizia, care a fost postată pe site-ul CEDO, se traduce prin aceea că Polonia trebuie să plătească acum compensații unui palestinian și unui saudit deținuți într-o închisoare CIA de pe teritoriul polonez. Totodată, autoritățile de la Varșovia trebuie să finalizeze rapid o anchetă penală care să stabilească dacă oficialități poloneze se fac vinovate de faptul de a fi permis ca pe teritoriul țării să funcționeze o închisoare a CIA.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Polonia, la 24 iulie 2014, pentru implicarea sa în programul închisorilor secrete ale CIA privind presupuși teroriști. Varșovia a fost condamnată pentru rolul său în torturile suferite pe teritoriul polonez, în 2002-2003, de un palestinian și un saudit, înainte ca aceștia să fie transferați la baza americană Guantanamo (Cuba), potrivit Agepres.

Curtea de la Strasbourg a fost sesizată de avocații palestinianului Abu Zubaydah și sauditului Abd al-Rahim al-Nashiri. Avocații au pledat că autoritățile de la Varșovia, ‘în totală cunoștință de cauză și în mod deliberat’, au autorizat CIA să-i dețină pe cei doi în secret, timp de mai multe luni în 2002-2003, în Polonia, unde clienții lor au fost torturați, în special prin tehnica ‘simulării înecului’. CEDO a decis cu acea ocazie ca Polonia să plătească pentru fiecare din cei doi reclamanți 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

Polonia a depus oficial la CEDO solicitarea de reexaminare a verdictului la data de 24 octombrie 2014.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.