Medicii străini operează gratuit copiii români grav bolnavi
România are prea puţini chirurgi şi prea mulţi copii bolnavi de inimă: zilnic se nasc patru copii cu malformaţii. Şansele lor de vindecare cresc doar cu ajutorul medicilor din străinătate care operează benevol. Doi copii sunt acum în Franţa, iar alţii vor fi trataţi de italieni care vin la Bucureşti de câteva ori pe an. Lista de aşteptare este însă foarte lungă şi unii copii nu mai apucă să fie salvaţi.
1.500 de familii află în fiecare an că micuții lor au malformaţii cardiace grave. Mai mult de jumătate dintre părinţi ajung să poarte doliu. Copiii lor nu sunt operaţi la timp, din cauza unui sistem medical nepregătit. Motiv pentru care o echipă de medici din Italia a decis să se implice.
În septembrie 2013, medicii italieni intrau pentru prima dată în această sală de operaţii alături de specialiştii români. De atunci şi până acum, în Spitalul Marie Curie din Capitală, au fost efectuate 86 de intervenţii pe cord.
Printre copiii care sunt pe lista de aşteptare este şi Lisiana. Mama a ştiut din timpul sarcinii că fetiţa are probleme cardiace, dar a sperat mereu că pot fi rezolvate cu medicii noştri. „La noi, în România, am întrebat mai mulţi medici şi nu se face această procedură decât dacă ar veni o echipă de medici din străinătate”, spune Ruth Salamet, mama pacientei.„Lisiana este o fetiţă de 6 luni cu un defect septal atrial mare care deja i-a afectat inima. Şi dacă mai aşteptam un pic va afecta și plămânii”, a explicat Wargha Enayati, medic cardiolog.
Mama a găsit soluţia în Franţa, printr-un program cunoscut drept second opinion. Dosarul medical a fost analizat de specialiştii din Hexagon, care au acceptat să opereze rapid şi gratuit. În România, pe lista de aşteptare sunt deja 300 de cazuri critice. Lisiana va fi operată săptămâna viitoare.
„Eligibili sunt toti copiii care au acest diagnostic cu vârsta între 1 și 16 ani, fiind un proiect pro bono noi favorizam cazurile sociale”, spune Ana Maria Marian, directorul unei clinici private.
Costurile unei astfel de intervenţii pot ajunge la 50 de mii de euro şi sunt finanţate de ONG-uri românești şi franceze. Voluntarii îi însoţesc pe copii pe drum şi se ocupă de ei în perioada de recuperare postoperatorie.