Hagi îi ia apărarea lui Becali în scandalul cu MApN
Gica Hagi a declarat că Ministerul Apărării Naţionale face o greşeală în disputa cu gruparea lui Gigi Becali. „Regele” crede că există anumite interese oculte în acest conflictul legat de siglă, nume şi palmares.
Gica Hagi îl apără pe finul său, Gigi Becali, care a preluat secţia de fotbal a CSA Steaua în 2003, relatează Romaniatv.net.
„Gigi Becali a tinut echipa asa cum trebuie, a facut performanta si imi pare rau ca s-au gasit persoane care vor sa strice acest nume. Sunt de acord cu el, pentru ca a bagat multi bani, a tinut Steaua la nivelul cel mai inalt, a facut performanta in Europa si merita mai mult respect din partea tuturor.
In momentul de fata, Steaua trebuie sa ramana asa cum am cunoscut-o noi, nu sa fie dezbinata, rupta. Sunt interese multe. Nu le cunosc, nu le stiu, dar fac un rau mare Stelei, un club important, care face performanta in Europa, ne-a facut mandri ca romani. Cred ca cei de la Armata fac o mare greseala, pentru ca lovesc Steaua, iar Steaua are de suferit. Steaua e asta, cu jucatorii care au luptat si au facut fericiti sute de mii de suporteri.
Nu stiu cine e in spate, cine vrea sa dezbine acest club, dar cred ca nu fac bine. Singura care va pierde e Steaua”, a declarat Gica Hagi la Digi Sport.
Gica Hagi sustine ca gruparea lui Gigi Becali este continuatoarea de drept a fostei echipe din cadrul CSA: „Eu cred ca exista o continuitate. E normal ca s-a desprins de Armata. UEFA si FIFA cer acest lucru. Un club nu mai poate fi de stat. E un club privat de 12 ani. Gigi Becali a bagat foarte multi bani, a avut strategie si acum ii merge foarte bine. Din pacate, ceea ce se intampla in ultimul timp la Steaua strica tot ce a fost bun acolo”.