Și FC Brașov intră în insolvență

FC Brașov a devenit, miercuri, al șaptelea club din Liga I de fotbal care se află în insolvență, în urma deciziei luate de Tribunalul Brașov.

”Admite cererea formulată de creditoarea SC Silnef Security SRL. Constată că debitoarea este în stare de insolvență și în consecință: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC Fotbal Club Brașov SA; Acordă termen de control la 3 iunie 2015”, se arată în hotărârea luată, miercuri, de Tribunalul Brașov, potrivit portalului Ministerului Justiției, informează Agerpres.

Celelalte șase cluburi din Liga I aflate în insolvență sunt Petrolul Ploiești (locul 2), Dinamo București (6), Universitatea Cluj (13), Rapid București (15), Oțelul Galați (17) și CFR Cluj (18). FC Brașov se află pe locul 11, cu 20 de puncte după 19 etape.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.