Revoltă la Nana

Revoltă în comuna Nana, după sechestrul pus de procurori pe terenuri din cauza lui Traian Băsescu, potrivit România TV. Oamenii nu ştiu ce să facă dacă vor rămâne fără pământurile primite moştenire de la părinţi.

Peste 100 de săteni din comuna Nana, judeţul Călăraşi, au fost înştiinţaţi de procurori că li s-a pus sechestru pe terenurile agricole, în dosarul în care Ioana Băsescu are calitate de martor. Localnicii dau vina pe fostul preşedinte Traian Băsescu.

„Dacă nu cumpăra teren în Nana fata cea mare a lui Traian Băsescu nu se întâmpla nimic. Vreau să ştiu ce mi s-a tras mie cu venirea doamnei Elena Udrea în Nana. Nu mă voi lăsa până nu văd că vine să ne facă toate condiţiile în Nana. Nu mă las chiar dacă voi fi moartă”, a declarat, la România TV, o localnică din Nana, care s-a trezit cu sechestru pe teren.”Am primit un plic în urmă cu câteva zile. Mi s-a pus sechestru pe 75 de arii. E dată reţinere de la pământul primit de la părinţi. Cum să reţină pământul? Suntem amărâţi! Am fost nişte oameni liniştiţi, până să vină Băsescu în localitatea noastra. Fostul preşedinte şi-a cerut scuze, dar cu ce ne ajută? Să vină în faţa poporului, la Nana, şi să spună: „Stai, ba, proştilor, ţăranilor, că vă ajut!”. Cu ce ne ajută? Că iese la televizor? „, a declarat un alt localnic nemulţumit.

Primarul din Nana şi alte 11 persoane sunt suspectate de anchetatori în dosarul retrocedărilor ilegale de la Nana. Edilul este acuzat de abuz în serviciu, fals şi uz de fals.

Procurorii anchetează modul în care au fost retrocedate peste 700 de hectare de pământ, inclusiv cele 290 de hectare achiziţionate de Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte, teren cultivat cu rapiţă, dar pus sub sechestru de procurori. În acest dosar, procurorii au stabilit existenţa un prejudiciu de peste 3 milioane de lei.

Fiica fostului preşedinte al României a contestat în instanţă decizia de punere sub sechestru, însă a pierdut. Sechestrul face ca vânzarea terenului să fie imposibilă pe perioada cât bunul respectiv este indisponibilizat. Pe de altă parte, Ioana Băsescu neagă că ar intenţiona să vândă terenul de la Nana, chiar dacă ofertele primite au variat între 5.400 şi 6.000 de euro pe hectar, sume ce i-ar fi adus un profit consistent. „Am primit oferte să-l vând, dar nu mă interesează. Terenul este cultivat, l-am luat pentru agricultură. Nu-l vindem”, a declarat Ioana Băsescu.

În schimb există informaţii potrivit cărora terenul Ioanei Băsescu de la Nana e de vânzare. Un olandez trimis la Nana de fostul consilier prezidenţial, Adrian Rădulescu, a vizitat de curând locul. Omul care se ocupă de afacere susţine că preţul cerut de Ioana Băsescu sare de şase mii de euro pentru fiecare din cele 290 de hectare.

Potrivit unei discuţii cu o persoană care se ocupă de terenul Ioanei Băsescu din Călăraşi, Ioana Băsescu vrea să vândă cele 290 de hectare de teren agricol de la Nana cu peste 6.000 euro hectarul.

Ca şi în cazul achiziţiei, de vânzare se ocupă tot fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu. Primii potenţiali cumpărători au fost nişte olandezi. „Plimbarea olandezilor până la terenul respectiv a fost una de pomină. I-am dus pe ăia cu tractorul, cu „650”. I-am pus unul peste altul! Făcuse fii-miu uruială cu el! I-a umplut de praf! Asta e! Dacă vreţi, bine, dacă nu…”, a povestit fermierul.

Adrian Rădulescu, fost consilier prezidenţial, neaga orice implicare. „Domnule, nu am trimis pe nimeni, nu am vorbit cu nimeni, nu ştiu nimic. Acum vreo două sau trei luni, m-a sunat ăla, administratorul lui Elena, Tudor Breazu, m-a întrebat cine au fost arendaşii înainte că au probleme cu APIA, să se ducă la APIA. Atât. Cred că era prin decembrie, prin noiembrie, nu mai ştiu. Li s-au tăiat subvenţiile, şi, tăindu-le subvenţiile din cauză că au declarat prea mult, mă rog, nişte încurcături de-ale lor. Îţi dai seama că dacă trimiteam, îl trimiteam, du-te acolo. Dar nu ştiu, nu am vorbit!”, a declarat Adrian Rădulescu la România TV.

Traian Băsescu a reacţionat pe Facebook, la două zile după ce judecătorii au respins contestația Ioanei Băsescu.

„Imi pare rău pentru cele 127 familii din comuna Nana care au sechestru pe terenurile agricole restituite în perioada 1996-2010. Pe fond, aceste familii suportă consecinţele unor acţiuni politice îndreptate împotriva mea. Nu exclud posibilitatea ca în procesul de restituire să fi existat ilegalităţi. Asta va constata justiţia iar cei care au încălcat legea vor răspunde. Sper ca astfel de investigaţii să se facă în toată ţara, începînd spre exemplu cu judeţele Vrancea şi Timiş.
Ioana Băsescu a cumpărat de la o firmă italiană cele 290,4 hectare de la Nana în octombrie 2013 în baza înscrisurilor legale de la cartea funciară, cu deplină bună credinţă. Oare de ce timp de trei ani cît timp firma italiană a deţinut proprietatea terenurilor nu s-a facut nici o investigaţie ?”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.