Lavrov pune tunurile pe Donald Tusk

Share:

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a acuzat marți pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, și pe birocrații de la Bruxelles că alimentează tensiunile dintre Moscova și blocul comunitar în chestiunea crizei ucrainene, relatează Reuters.

Lavrov le-a spus ziariștilor că Donald Tusk ‘și-a cerut scuze’ că UE nu a acționat la fel de repede ca SUA în privința Moscovei, în cadrul unei întrevederi cu Barack Obama de luni, deși astfel de comentarii nu apar în informările Casei Albe sau ale UE despre convorbiri.

Donald Tusk, care nu a răspuns imediat comentariilor lui Lavrov, este fost premier al Poloniei, unul dintre statele care au criticat cel mai mult rolul Rusiei în criza din Ucraina și un susținător al unor sancțiuni mai puternice împotriva Moscovei.

‘În cadrul procesului de construire a consensului, membrii UE trebuie să definească ei înșiși limitele conduitei pentru oficialii care stau la Bruxelles și fac declarații în numele tuturor celor 28 de state membre’, a spus Lavrov.

‘Pentru că în prezent se întâmplă că birocrația UE de la Bruxelles alimentează cu bună știință confruntarea între Rusia și Uniunea Europeană’, a adăugat el, în cadrul unei conferințe comune cu ministrul spaniol de externe Jose Manuel Garcia-Margallo, aflat în vizită la Moscova.

SUA, NATO și UE acuză Moscova că dirijează rebeliunea separatistă din estul Ucrainei, înarmându-i pe rebelii proruși și întărindu-le rândurile cu soldați ruși. Rusia a negat în mod repetat o implicare directă, notează Reuters.

Serghei Lavrov a spus că oficiali de la Bruxelles încearcă să complice ‘normalizarea legăturilor dintre statele UE și Rusia, care este dorită de multe țări, inclusiv de Spania’.

Ministrul spaniol a spus că nu anticipează nicio înăsprire a sancțiunilor economice deja impuse Rusiei din cauza situației din Ucraina, întrucât armistițiul fragil rezistă în general în estul acestei țări.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.