Proiectul Codului Fiscal, avizat de către ministere
Proiectul Codului fiscal a fost avizat luni de ministere, într-o ședință extraordinară de Guvern, care a avut loc la Palatul Victoria, informează Agerpres.
Potrivit unor surse guvernamentale, în cursul zilei de luni urmează să fie dat și avizul final al Ministerului Justiției, iar miercuri atât proiectul Codului fiscal, cât și cel al Codului de procedură fiscală vor fi aprobate în ședința de Guvern. Ulterior, cele două Coduri vor fi înaintate Parlamentului, Senatul fiind prima cameră sesizată.
Prim-ministrul Victor Ponta a cerut miniştrilor, în cadrul şedinţei de Guvern din 11 martie, să grăbească procesul de avizare al Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală astfel încât cele două legi să intre în procesul legislativ parlamentar până la sfârşitul acestei luni.
Victor Ponta spunea atunci că aşteaptă ca procesul de avizare la nivel ministerial al Codurilor Fiscal şi de Procedură Fiscală să fie încheiat până pe 20 martie, pentru ca acestea să fie trimise Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.
„Există în fiecare zi dezbateri foarte serioase şi toată lumea aşteaptă Codul Fiscal cu extrem de mult optimism. Este o reformă fundamentală şi nu ne permitem să ratăm acest moment (…) Avem cel mai scăzut risc de ţară din ultimii 6-7 ani, deci ne-am întors la nivelul dinainte de criză şi ne împrumutăm cel mai ieftin. Lumea ne ia în serios că suntem un partener economic important”, a apreciat premierul.
Acesta a invitat şi opoziţia să susţină reforma fiscală avertizând că nu va accepta ca adoptarea celor două proiecte să fie tergiversată în Parlament. „Dacă va exista un blocaj politic în Parlament, iau în considerare angajarea răspunderii Guvernului”, a mai spus Ponta.
Executivul condus de către premierul Victor Ponta are în plan reducerea TVA de la cota de 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016, urmând că această valoare să se reducă până la 18%, din 1 ianuarie 2018, potrivit noului Cod Fiscal.
Astfel se urmăreşte reducerea cotei TVA standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24%, din prezent, la 20%, din 1 ianuarie 2016, iar de la aceeaşi dată taxa pe valoarea adăugat pentru produsele din carne, peşte, legume şi fructe să scădaă la 9%. Mai mult, Finanţele doresc reducerea cotei TVA de la 20% la 18%, începând cu 1 ianuarie 2016.
În plus, se doreşte introducerea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădiri şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, din data de 1 ianuarie 2016.
Conform estimărilor realizate de Ministerul Finanţelor, impactul bugetar net al reducerii TVA va fi de -5,2 miliarde de lei. Totuşi, beneficiile acestei reduceri ar fi reprezentate de o creştere economică suplimentară de circa 1 punct procentual, dar şi o creştere estimată a locurilor de muncă cu circa 145.000 în 2016 şi cu circa 75.000 în următorii ani.
Noul Cod Fiscal mai prevede şi reducerea cotei de contribuţie pentru asigurările sociale de stat pentru condiţii normale de muncă din 1 ianuarie 2017, astfel: reducerea contribuţiilor pentru angajat, de la 10,5% la 7,5%, şi reducerea contribuţiei pentru angajator, de la 15,8 % la 136,5%.