Şedinţă specială de guvern pe marginea noului Cod Fiscal

0

O nouă şedinţă specială de Guvern are loc astăzi pentru a pregăti adoptarea peste alte două zile a noilor Coduri Fiscal şi de Procedură Fiscală.

La ultima reuniune a executivului, premierul Victor Ponta era nemulţumit de faptul că cele două documente nu aveau toate avizele ministerelor responsabile, dar spunea că are garanţia că proiectele vor fi adoptate în şedinţa de miercuri. Guvernul îşi propune să accelereze creşterea economică prin scăderea taxelor şi a impozitelor. Astfel, noul Cod fiscal, în forma rezultată după o lună de dezbatere publică, prevede scăderea graduală a taxei pe valoarea adăugată şi a cotei unice de impozitare. Mai sunt avute în vedere, între altele, eliminarea accizelor la petrolul din producţia internă şi renunţarea la impozitul pe construcţii speciale. Potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, se va face un pas şi spre o mai mare autonomie la nivelul administraţiilor, adică primarii vor decide dacă scad sau cresc taxele şi impozitele locale. După adoptarea în Guvern, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.